Creştin ortodocşii dar şi cei greco-catolici şi romano-catolici îl prănuiesc an de an, la 23 aprilie, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Acest Sfânt a trăit în vremea împăratului Diocleţian, fiind de loc din Capadocia şi, după cum se spune în volumul "Vieţile sfinţilor de peste tot anul”, era "de neam strălucit şi luminat”, părinţii săi fiind dreptcredincioşi.
Datorită vitejiei sale a ajuns conducător de armată, în garda împăratului. În anul 303, când Diocleţian a declanşat persecuţiile împotriva creştinilor, Sfântul Gheorghe nu s-a ferit să-şi mărturisească dreapta credinţă întru Hristos. Sinaxarul ne spune că "Sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas Sfântul nevătămat. Apoi, legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos.
Şi înfăţişându-se Sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, Sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra, împărăteasa, a mărturisit pe Hristos-Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii, mulţi, în Hristos, văzând că Sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge.
