Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aliaţii pierduţi ai doamnei Merkel (Süddeutsche Zeitung)

Publicat in rfi, marți 24 aprilie 2012 ·

A se citi, de fapt, aliaţii pierduţi ai austerităţii pentru că în al cincelea an consecutiv de criză – fie ea financiară, economică sau bancară sau toate la un loc – din ce în ce mai multe guverne încep să respingă reducerile aparent necesare pentru echilibrarea bugetelor naţionale. De ce? Pentru că firmele dau faliment, pentru că oamenii protestează şi pentru că politicienii vor să fie realeşi. Iată cum Angela Merkel pierde aliat după aliat în această cruciadă.

Dacă un cetăţean cheltuieşte mai puţini bani decât câştigă atunci fenomenul se cheamă economisire. Dacă un stat zice că economiseşte, în realitate cheltuieşte în continuare mai mult decât produce, doar că puţin mai puţin în sumă absolută. Cu alte cuvinte, atunci când vine vorba de guverne, definiţia economisirii capătă brusc un cu totul alt sens. Dar iată că în al cincelea an de criză statele europene (care în termeni reali nu au economisit niciun cent până acum) sunt pe cale să renunţe până şi la scopul declarat de reducere a cheltuielilor pentru a porni pe drumul creşterii economice sustenabile.

Uitându-ne la Olanda observăm că al şaptelea guvern european a fost nevoit să-şi facă bocceluţa şi să plece sub presiunea aplicării măsurilor la care s-a angajat întreaga zonă Euro în urma interminabilelor summit-uri de criză. Numai că debarcarea premierului Mark Rutte conferă crizei Euro o cu totul nouă dimensiune: şeful guvernului de la Haga şi-a prezentat demisia pentru că nu poate respecta nici măcar ţelurile normale de stabilitate financiară în Uniunea Europeană darămite noile condiţii ale Pactului Fiscal recent adoptat.

E un fel de ironie a istoriei faptul că eşuează un guvern al statului unde au fost adoptate criteriile de la Maastricht şi ne putem întreba dacă acordurile Uniunii mai valorază ceva în zilele noastre. Şi nu e vorba numai despre extrema dreaptă care a forţat plecarea cabi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 43 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°