Informaţia conform căreia Adrian Mutu ar putea reveni în campionatul intern face carieră apăsată în media. Propagandistul care a patentat respectivul zvon a fost Cristian Borcea. Nici nu se putea altfel. Fiindcă niciodată conducătorul dinamovist nu va renunţa la apucăturile de suporter frenetic, de suporter chinuit de amintirile unor vremuri mai bune pentru echipa sa. Apoi, anunţul lui Borcea a generat reacţii fireşti. Jurnaliştii l-au asaltat cu întrebări insistente pe inculpat. Şi Adrian Mutu a fost astfel pus într-o situaţie delicată. Negarea categorică a posibilităţii de a se întoarce la Dinamo risca să fie interpretată ca gest inamical faţă de nişte foşti tovarăşi de joacă, faţă de clubul care l-a lansat pe orbita europeană. De aceea Adrian Mutu a tăiat subiectul la jumătate. A spus că ar putea reveni la Dinamo, dar condiţionat. Adică numai dacă Dinamo va fi participantă în grupele viitoarei ediţii a Ligii Campionilor.

Rezerva de timp şi de linişte pe care Adrian Mutu şi-a creat-o prin răspuns diplomatic nu a fost însă respectată de un alt conducător dinamovist. Nicolae Badea a găsit de cuviinţă să se împrumute şi el cu puţină atenţie din subiect. Omul a forjat pe tema repatrierii lui Adrian Mutu aducând în discuţie prieteniile indestructibile dintre fotbalist şi clubul din Ştefan cel Mare. Iar când oamenii de afaceri discută despre sentimente trebuie să fim îngăduitori. Fiindcă gimnastica minciunii nu este întotdeauna chiar atât de penală. Ba, uneori, e chiar nevinovată.

Posibilitatea revenirii lui Adrian Mutu în campionatul intern pare, până la un moment dat, veselă şi inofensivă. Dar, la o privire mai atentă, faptul că această poveste pare plauzibilă aduce cu sine umbra unor tristeţi consistente. Fiindcă suntem forţaţi să luăm în calcul finalul de carieră al unui fotbalist care a acceptat extrem de lejer risipa de şansă. Fiindcă suntem forţaţi