Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bonetti: "Avem prea multe probleme ca să ne mai gândim la Rapid - Steaua"

Publicat in Click, marți 24 aprilie 2012 ·

Antrenorul lui Dinamo, Dario Bonetti, a declarat că are destule probleme şi că nu se gândeşte şi la rezultatul partidei dintre Rapid şi Steaua, două dintre candidatele la titlu, care se vor întâlni duminică.

"Nu ştiu pe ce poziţie suntem acum, ştiu doar că am câştigat, atât. Singura noastră concentrare acum este pentru meciul de la Braşov, apoi vom vedea ce se va întâmpla. Nu există un salvator în fotbal, există numai calitatea jucătorilor şi motivaţia lor. Ca toate partidele, cea cu Braşov va fi foarte dificilă, dar puterea stă în noi. Ne lipsesc mai mult de trei jucători pentru această partidă, dar din fericire avem un grup foarte unit şi toţi ceilalţi jucători ne pot ajuta. Sunt fericit că jucătorii mei sunt inteligenţi şi ştiu ce le cer. E un campionat echilibrat ceea ce e un fapt pozitiv. Avem atât de multe probleme încât e foarte greu să ne gândim şi la meciul dintre Rapid şi Steaua", a declarat Bonetti.

Tehnicianul italian speră ca atacantul Adrian Mutu să mai aibă puterea de a reveni în Liga I: "Interesul meu este să antrenez jucătorii pe care îi am în acest moment la dispoziţie. Nu se ştie niciodată ce jucători vor mai veni. Toată lumea cunoaşte calităţile lui Mutu, sperăm însă că va mai avea puterea să mai joace".

Partida FC Braşov - Dinamo se va disputa vineri, de la ora 20.20.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum o ora
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 7 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Elena Lasconi, despre propunerea de nominalizare a lui Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace: Parcă altă treabă nu avem/ Eu cred că Zelenski merită Premiul Nobel pentru Pace

News.ro acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale, e de părere că Volodimir Zelenski ar trebui nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace. ”Parcă altă treabă nu avem. Suntem într-o situaţie foarte grea, pentru că d

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 3 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 4 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Trump, referiri răutăcioase la adresa lui Iohannis: Nu l-am plăcut

NapocaNews acum o ora
În acest context, Trump a făcut referire la contracandidatul lui Rutte din 2024 la șefia alianței, Klaus Iohannis, fără a-i menționa numele, sugerând că acesta nu ar avea experiența sau viziunea necesară pentru a conduce NATO într-o perioadă atât de

O delegaţie a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidenţiale

G4Media acum 4 ore
O delegaţie a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, ş

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 7 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

3°/12°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
lun.

1°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
lun.

3°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
lun.

-2°/8°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°
lun.

1°/10°