Arhetip al străvechilor eroi civilizatori, martir militar reprezentat iconografic ucigând „fiara”, Sfântul Gheorghe îşi are un corespondent la fel de fabulos în calendarul popular al românilor numit Sân-Giorgiul sau Sângiorzul. Înverzitor al naturii şi semănător al tuturor seminţelor, protector al cirezilor şi turmelor, Sângiorzul este „primul străjer al timpului”, cel care deschide Anul Nou Pastoral, împărţindu-l în două anotimpuri. Este frate cu Sâmedru (Sf. Petru), culegătorul fructelor, şi el, la rândul său, protector al tagmei păstorilor.
Se povesteşte că, în vremuri de demult, cei doi Sfinţi umblau pe pământ, iar oamenii îi vedeau mergând călare şi rânduind timpul. Pe 23 aprilie, Sângiorz primea cheile anotimpurilor din mâna lui Sâmedru, apoi, cu grabă mare, închidea vremea rea cu o cheie, iar cu cealaltă deschidea vara, al cărei miez era pe 20 iulie, la Sântilie. Amândoi Sfinţii purtau cheile vremii la brâu, ca nu cumva să le fure cineva din uşile anotimpurilor şi să se joace cu vremea, după bunul lui plac. Iar după ce le încuiau, un Sfânt pleca în dreapta, iar celălalt în stânga, la şase luni distanţă unul de altul.
Ţăranii spun că Sângiorz este „Sfântul ăl mai mare peste câmpuri” şi că este îndreptăţit să aibă copacul lui şi floarea lui. „Răchita e copacul lui Sf. Gheorghe. Zice că răchita era să fie cel dintâi copac pe lume… dar Sf. Gheorghe a blestemat-o. Sf. Gheorghe mergea de ziua lui prin nişte tufe de răchită şi s-a împiedicat şi-a picat: «Te-ai îmbătat, Gheorghe, îi zice răchita». «Dacă zici că m-am îmbătat, zice Gheorghe, atâta cinste să ai tu, cât e ziua mea, mai multă să n-ai.» Şi chiar aşa e. Pe răchită cine o caută tot anul? Atâta numai, cât la Sf. Gheorghe se înfige în brazdă, atâta cinste are.” (Elena Niculiţă Voronca, 1903).
Cu floarea ce-i poartă numele e o altă poveste. Culeasă de Simion Florea Marian în prag de se
