Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dividende tot mai mari la Fondul Proprietatea

Publicat in Adevarul, marți 24 aprilie 2012 ·

Acţionarii FP vor discuta azi acordarea unui dividend brut de 0,03854 lei/acţiune pe 2011, aproape dublu faţă de cel pe 2010.

Convocatorul comun al adunărilor generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor Fondului Proprietatea (FP), evenimente programate să se desfăşoare în această dimineaţă la Bucureşti, prevede acordarea unui dividend pe 2011 în valoare brută de 0,03854 lei/acţiune. În 2010, valoarea dividendului era de 0,01413 lei/acţiune, iar pentru anii 2009 şi 2008 au fost cumulate dividendele, valoarea totală a acestora fiind de 0,0816 lei/

acţiune.

Franklin Templeton vrea acţiuni FP

„Societatea va demara plata dividendelor începând cu data de 29 iunie 2012", se arată în convocatorul AGA, document în care se propune „aprobarea datei de 14 mai 2012 ca dată de înregistrare, în conformitate cu prevederile art. 238 alin.(1) din Legea nr. 297/2004".

Tot pe ordinea de zi a adunării acţionarilor se mai află şi propunerea de autorizare a Franklin Templeton - administratorul FP - pentru „luarea de măsuri în vederea dobândirii propriilor acţiuni de către Fondul Proprietatea pentru un număr maxim de 1.100.950.684 acţiuni ce urmează a fi dobândite într-o perioadă de 18 luni de la data publicării hotărârii acţionarilor în «Monitorul Oficial», Partea a IV-a".

Cumpărarea titlurilor s-ar putea realiza „la o valoare care nu va fi mai mică de 0,2 lei/acţiune şi mai mare de 1,5 lei/acţiune", astfel că „valoarea nominală a acţiunilor proprii dobândite de societate în acest mod nu poate depăşi 1.100.950.684 de lei". Programul de răscumpărare are ca obiect „reducerea capitalului social", iar execuţia acestuia „depinde de disponibilitatea lichidităţilor necesare", se mai arată în convocatorul AGA.

Acţionarii FP vor mai dezbate raportul anual de activitate al administratorului unic al societăţii pentru anul financiar 2

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 53 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 12 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 49 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°