Maria Comşa este profesoară de matematică la Colegiul Naţional “Unirea” din Târgu-Mureş. Şi-a dorit dintotdeauna să devină profesor, aşa cum au fost şi părinţii ei. Matematica a ales-o după un eveniment nefericit din familie, în urma căruia a decis să continue ce a început sora ei, care iubea această disciplină. S-au succedat multe întâmplări fericite în urma acelui eveniment nefericit. Acum, nu regretă nici un moment că a ales această cale şi vorbeşte cu mare emoţie despre ceea ce înseamnă şcoala, matematica, elevii.
Reporter: Unde a început cariera dumneavoastră didactică?
Maria Comşa: M-am titularizat la fostul Liceu Sanitar, actualul “Gheorge Marinescu”, unde am predat timp de trei ani, după care m-am detaşat la Liceul „Bolyai Farkas”, unde şi terminasem şcoala. M-am detaşat pe postul tatălui meu, care ieşea la pensie de la această unitate şcolară. Desfiinţându-se secţia română, am fosr repartizaţi la Papiu şi Unirea, unde am stat câţiva ani. Am ales, într-un final, Liceul Unirea, şi nu regret această decizie, deoarece aici este o atmosferă deosebită, relaxantă dar care favorizează în acelaşi timp munca. Aici am întâlnit marea satisfacţie a carierei mele de profesor. O menţionez pe Sabina Georgescu, elevă în clasa a VIII-a, care, începând din clasa a VI-a, a adus medalie după medalie, premiu după premiu. Există foarte multă satisfacţie în această muncă, în ciuda salariilor sau a modului în care este văzut un profesor, datorată acestor copiii care chiar iubesc şcoala. Aceşti elevi există şi asta compensează orice. Fără să iubeşti copiii, nu poţi fi profesor. Aceasta nu este o meserie, e ceva de suflet.
Rep.: Aveţi o anumită metodă de predare?
M.C.: Nu! Singurul lucru care mă caracterizează este faptul că nu sunt adepta învăţatului forţat şi încerc să îi fac pe copii să înveţe de plăcere. Nu pot să spun că îi taxez prea dur nici
