- argument -
Lumea noastră se schimbă şi, uneori, nu mai înţelegem nimic din hărmălaia care ne înconjoară neîncetat. Ştiri zi şi noapte, agitaţie, Internet, comunicare rapidă, interconectivitate, click aici şi acolo, panouri publicitare, telefoane grăbite, lansări şi evenimente, „nici nu ştiu cînd a venit iar primăvara“, lătratul unui căţel, autobuzul care întîrzie, cărţi peste care se aşterne uitarea, e-readere, gadget-uri. Informaţie. Nimic din toate acestea nu mai pare a se potrivi cu tihna şi răbdarea de a intra într-o bibliotecă, de a zăbovi printre rafturi, de a te gîndi şi răzgîndi asupra cărţii pe care o vei citi într-o după-amiază. „Nu mai am timp“, îţi repeţi obsesiv în minte, văzînd cum cărţile din biblioteca din sufragerie nu au mai fost nici măcar şterse de praf... ce să mai spunem de răsfoit sau citit!...
Tragem aer adînc şi oftăm privind în urmă, cuprinşi de nostalgia bibliotecilor de altădată. Doar că nu în urmă ar trebui să ne uităm, ci înainte. Acolo unde vom (re)găsi biblioteca cu chipul ei nou, adaptat la vremurile prin care facem slalom. Ţările anglo-saxone, precum şi cele nordice, spre exemplu, nu au bătut pasul pe loc. A apărut Web-ul, au introdus în sălile lor computere cu acces la Internet. Au apărut e-readere felurite şi e-book-uri, şi-au regîndit modul de organizare a colecţiilor. Biblioteca tradiţională, care conţinea mai mult cărţi tipărite, nu mai e suficientă? Nici o problemă, au inclus treptat înregistrări audio-video, DVD-uri, resurse online. Nu mai avem timp să trecem pe la bibliotecă? Ne urmează ele unde avem nevoie – în case, pe laptopuri, pe tablete. Avem biblioteci digitale, biblioteci de buzunar, bibliotecile din noi.
Iar în România mai avem şi cel puţin două motive de bucurie: Biblioteca Naţională se mută în casă nouă, plănuind şi o redefinire a rolului său în societate şi, sper eu, o mai bună comunicare a a
