Consiliul Local al municipiului Târgu-Mureş intenţionează să achiziţioneze imobilul situat în Piaţa Trandafirilor nr. 59, contra sumei de 515.340 lei fără TVA, reprezentând 118.600 euro la un curs BNR de 4,3452 lei/euro din 20 ianuarie 2012. Clădirea se află în proprietatea SC Elag România SA Timişoara, iar decizia va fi luată în cadrul şedinţei ordinare de joi, 26 aprilie. Cu toate că preţul de achiziţie este considerat bun de edili, niciunul dintre consilierii locali care au fost contactaţi de “Zi de Zi” nu au putut spune cu exactitate care va fi destinaţia imobilului.
Consilierul UDMR Torzsok Sandor a explicat că ceea ce e important este că imobilul este unul de valoare, care va mări averea municipiului Târgu-Mureş. “Prima dată să reuşim să cumpărăm clădirea şi să o avem în averea oraşului . Acest imobil valoros este în plin centrul oraşului şi vă daţi seama că autoritatea locală îi va găsi o utilitate. Destinaţia încă nu este precisă. E vorba doar de o intenţie de cumpărare, nici nu e sigur că ne vom înţelege cu vânzătorii. Dacă se va ajunge la cumpărare, practic mărim averea oraşului cu un imobil valoros aflat în plin centru”, a declarat Torzsok Sandor.
Consilierul PNL Sebastian Pui a afirmat că s-a opus proiectului în comisie, din considerentul că vistieria municipalităţii nu poate suporta o asemene achiziţie. “În proiect se argumentează că preţul este bun şi merită investit. Eu în comisie m-am opus şi m-am întrebat dacă Primăria are bani pentru aşa ceva. Încă nu ştiu cum o să votez, dar parcă nu aş vota pentru”, a precizat Sebastian Pui.
Consilierul PRM Ioan Sita a declarat că a cerut membrilor Comisiei de urbanism să prezintă o situaţie cât mai exactă a imobilului, urmând ca decizia să fie luată joi, în plenul Consiliului Local. “Am solicitat Comisiei de urbanism să cerceteze lucrurile. Să îşi dea cu părerea, pentru că aşa lucrăm noi, pe s