Alex Bourceanu a împlinit 27 de ani şi, drept răsplată, a fost băgat cu capul în tort de coechipieri. Vestea bună e că mijlocaşul stelist a supravieţuit întîmplării, fiind oricum obişnuit să bage capul în crampoanele adversarilor. Vorbim însă despre însuşi căpitanul Stelei. A fi căpitanul Stelei presupune ceva mai mult decît spirit de sacrificiu în faţa unei porţii zdravene de frişcă, iar Bourceanu o ştie. La 27 de ani nu mai eşti nici o tînără speranţă, nici un fotbalist care începe să se gîndească la ziua retragerii. La 27 de ani eşti la apogeul meseriei de fotbalist. Asta trebuie asumat.
La Bourceanu s-a simţit apăsarea banderolei. În joc, în reacţiile pe care le-a avut pe teren şi în faţa camerelor TV. Saltul de la fotbalistul modest şi harnic al Oţelului la acela de căpitan al Stelei şi om de naţională a fost digerat greu. Uneori, sărbătoritul nostru a părut depăşit de situaţie ori de importanţa evenimentelor. A răspuns scrîşnind din dinţi, ceea ce nu le-a priit nici lui, nici celor din jur. Dar nu a renunţat şi nu a fugit.
L-am urmărit cu simpatie cînd a apărut la Galaţi, apoi la Timişoara. O perioadă nu l-am mai recunoscut. Excesul de voinţă părea să strice şi lucrurile bune pe care le făcea. Voia mult şi reuşea puţin. A doua veste bună după încercarea cu tortul este că Bourceanu cel din ultima vreme s-a calmat. Şi-a regăsit liniştea şi plăcerea de a juca fotbal, pasele lui au sens, iar deposedările şi intercepţiile nu mai par doar rodul disperării vecine cu furia. Este Alex Bourceanu cel pe care îl ştiam şi pe care îl simpatizam, deci îi pot ura: La mulţi ani!
Alex Bourceanu a împlinit 27 de ani şi, drept răsplată, a fost băgat cu capul în tort de coechipieri. Vestea bună e că mijlocaşul stelist a supravieţuit întîmplării, fiind oricum obişnuit să bage capul în crampoanele adversarilor. Vorbim însă despre însuşi căpitanul Stelei. A fi căpi
