Vasile Pleşcani (54 de ani) din comuna băcăuană Traian a murit marţi după ce a luat foc în propria curte.
Omul a fost găsit fără suflare cu faţa în jos de femeia cu care trăieşte de 18 ani, Valeria Nica. Bărbatul s-a apucat să cureţe via din faţa curţii şi a adunat toate uscăturile în faţa porţii. Până să dea foc la grămada de uscături şi-a aprins hainele.
Anchetatorii sosiţi la faţa locului vor stabili dacă a fost un accident sau omul s-a autoincendiat cu bună ştiinţă. Cert este că hainele sale miroseau a diluant. Nu se ştie dacă ele au fost stropite din greşeală.
O taximetristă și-a amenințat cu pistolul clientul, nervoasă că i-a vărsat ciorba pe bancheta din spate
Există şi varianta ca flăcările să fi cuprins corpul după ce şi-a aprins o ţigară. Vecinii sunt convinşi că totul este un accident. "Era un om cuminte, liniştit, nu se certa cu nimeni şi nu era beţiv. Cred că a fost un accident", a afirmat Victoria Budău (62 de ani), vecină.
"Când am ajuns omul era cu faţa în jos şi nu mai sufla. Medicii de la ambulanţă au venit, dar au constatat decesul", a declarat Francisc Miclăuş, poliţist local din comuna Traian.
Rămâi pe bacau.adevarul.ro pentru a afla noutăţile din judeţ.