Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Cred în dialogul civilizat" Mezina familiei prezidenţiale, Elena Băsescu, la ceas aniversar

Publicat in Ziua Constanta, marți 24 aprilie 2012 ·

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, împlineşte astăzi 32 de ani. Mezina familiei s-a născut pe data de 24 aprilie 1980, la Constanţa.

Înainte de a fi politician, europarlamentar român, a fost fotomodel şi economist. Elena Băsescu a absolvit Facultatea de Relaţii Comerciale Financiar Bancare Interne şi Internaţionale din cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti. Ea deţine şi o diplomă de master în ştiinţe politice, eliberată de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. În cea ce priveşte activitatea sa politică, pe 24 februarie 2008, Elena Băsescu a fost aleasă în funcţia de secretar general al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal din România, cu 377 voturi pentru şi şase împotrivă. În anul 2009, Elena Băsescu a fost plasată prima pe lista PDL pentru alegerile europarlamentare. Înfruntând o mare opoziţie din partea presei, Elena Băsescu a decis să candideze ca independent la aceste alegeri, fiind ajutată de colegii ei de la aripa tânără a PDL. De aceea, pe 18 martie 2009, Elena Băsescu a demisionat din PDL şi a candidat ca independentă sub brandul electoral EBa, care a fost aprobat de BEC. În 2009 a obţinut la alegerile europarlamentare 4,22% din voturi, care i-au asigurat locul în Parlamentul European. Printre preocupările Elenei Băsescu în calitate de europarlamentar figurează promovarea unei strategii europene pentru regiunea Dunării şi a unei strategii europene pentru Marea Neagră, ajutorul acordat Republicii Moldova în eforturile acesteia pe drumul integrării europene, precum şi apărarea drepturilor omului. „Cred în dialogul civilizat, în deciziile bine chibzuite şi în acţiunea responsabilă, iar în Parlamentul European acestea sunt reguli de bază", scrie Elena Băsescu pe site-ul ei.

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, împlineşte astăzi 32 de ani. Mezin

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum o ora
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 34 minute
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Marea Britanie şi Franţa colaborează cu Ucraina la un plan de „încetare a luptelor”. Keir Starmer: „Un pas în direcţia bună” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat, duminică, 2 martie, că Marea Britanie şi Franţa lucrează împreună la un plan pentru a opri luptele dintre Ucraina şi Rusia, cu doar câteva ore înainte de un summit al celor aproximativ 15 lideri europeni la

UE își va crește cheltuielile pentru apărare. Ursula von der Leyen: „Slăbiciunea generează mai mult război”

HotNews acum 21 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa duminică la summitul de la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană și sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană își va crește cheltu

O navă spaţială privată americană a aterizat pe Lună

HotNews acum o ora
O companie americană a reuşit, duminică, aterizarea navei sale spaţiale pe Lună, devenind a doua companie privată care atinge acest obiectiv, după cum a arătat transmisiunea în direct a misiunii, potrivit AFP. Blue Ghost Mission 1 a Firefly Aerospac

Ursula von der Leyen: Vom sprijini Ucraina, întreprinzând în acelaşi timp o creştere a apărării europene

News.ro acum 42 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că va „sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina” în timpul summitului de apărare de la Londra. „În drum spre Londra pentru a sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina

Britanicii, francezii şi ucrainenii vor propune SUA un plan de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Keir Starmer a declarat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina sunt de acord să lucreze la un plan de încetare a focului pe care să-l prezinte Statelor Unite, potrivit AP. Duminică, Starmer organizează la Londra Summitul liderilor privind Ucraina. Pri

Coloane de maşini pe Valea Prahovei. Autorităţile recomandă folosirea rutelor alternative

Mediafax acum 24 minute
Autorităţile avertizează că duminică după amiază s-au format coloane de maşini pe Valea Prahovei. De aceea, şoferilor li se recomandă să folosească rute alternative. Duminică, la ora 13:30, este aglomeraţie pe sensul dinspre Braşov către Ploieşti al

1.000 de fiole, susceptibile a fi substanţe dopante de risc, descoperite în bagajele unui ucrainean, la vama Halmeu - FOTO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră au descHis dosar penal unui cetăţean ucrainean care a încercat să introducă în ţară, ascunse în bagajele personale, 1.000 de fiole susceptibile a fi substanţe dopante de risc. ”Azi dimineaţă, în jurul orei 3.40, în Punctul de

Summit la Londra al liderilor europeni pe tema războiului din Ucraina și a apărării Europei. Ilie Bolojan și-a anunțat participarea / Va fi prezent și Zelenski

HotNews acum 7 ore
Prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, organizează duminică la Londra o întâlnire cu mai mulți lideri europeni pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. Evenimentul la care participă și președintele interimar al Români

Vremea

București
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/15°
Constanta
acum

dum.

4°/6°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
Timisoara
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°