Guvernul de la Madrid caută soluţii pentru reducerea deficitului şi limitează accesul străinilor la asistenţa sanitară gratuită, pentru a economisi 500 de milioane de euro. Măsurile au fost publicate în Buletinul Oficial al Spaniei, după ce săptămâna trecută au fost aprobate de Guvern.
Între declaraţiile oficiale a apărut mar]i, una specială referitoare la românii din Spania care, deşi întorşi acasă, mii dintre ei ar profita de sistemul de sănătate din această ţară şi în baza cardului european de sănătate folosesc serviciile din România, deşi acestea sunt plătite de Spania.
Potrivit acestei măsuri, asistenţa sanitară va fi garantată numai pentru cei care contribuie la fondul asigurărilor sociale în calitate de angajaţi, persoane fizice autorizate, pensionari ai sistemului spaniol de pensii, şomeri sau beneficiari de ajutoare sociale. În cazul cetăţenilor din Uniunea Europeană, rezidenţi în Spania, autorităţile spaniole ar putea cere declaraţia de impozit pe venitul global pentru a demonstra un plafon de venituri care justifică asistenţa sanitară gratuită. În Spania trăiesc 900.000 de români şi, potrivit datelor din iunie 2010, calculate de Curtea de Conturi, 124.000 dintre ei beneficiau de asistenţă sanitară gratuită din fondurile destinate străinilor fără resurse economice.
Restul, adică majoritatea, erau plătitori de impozite, asiguraţi. Cu toate acestea, ministrul regional al Sănătăţii din Castilla-La Mancha susţine că Spania plăteşte facturile de asistenţă sanitară ale românilor întorşi acasă definitiv. Ministrul Sănătăţii din Castilla-La Mancha a mers până acolo încât a spus că sistemul sanitar gratuit a fost motivul principal pentru efectul imigraţiei masive din Spania.
„Eu cred că asta e o fantezie, nu cred, din niciun punct de vedere, să se întâmple aşa ceva. Eu cred că din partea autorităţilor spaniole nu numai vorbim de români,