Zguduită de crize care ameninţă să îngroape sub ruine totul şi pe toată lumea, mai degrabă rătăcind, decît mergînd pe un drum al cărui capăt îl ştim şi-l acceptăm ca dezirabil, lumea în care trăim nu este cîtuşi de puţin o mîzgălitură informă pe hîrtia eternă a istoriei. Este un portret cît se poate de coerent şi de bine conturat. Această lume, cel puţin în dimensiunea ei economică şi politică, este întruchiparea principiilor darwinismului social.

Un concept care, în secolul al XIX-lea, a părut multora revoluţionar, capabil să dărîme şi să înlocuias-că cu succes ideologia social- creştină care domina încă spaţiul civilizaţiei euro-atlantice, la începuturile dezvoltării capitalismului super-industrializat. Nu acum, ci atunci a început alungarea definitivă a universului valorilor umane fundamentale şi al consideraţiilor morale din spaţiul activităţilor economice. Din cel politic fuseseră încă mai de mult izgonite, odată cu adoptarea cvasi generală a preceptelor machiavelismului ca armătură a oricărei acţiuni politice eficiente, încununată de obţinerea şi menţinerea puterii. Marile ideologii totalitare ale secolului XX, comunismul şi fascismul, s-au reclamat, direct sau indirect, de la darwinismul social. În ciuda prăbuşirii celor două sisteme care au încercat formule foarte asemănătoare de construcţie politică şi de "inginerie socială", ideologia care le-a inspirat nu a părăsit scena politică. A împrumutat diferite măşti ale liberalismului şi neo-liberalismului, curente politice pe care le-a parazitat, pînă la momentul în care monstrul ajuns la maturitate a putut ieşi din carcasa care-i ţinuse loc de adăpost, omorîndu-şi în acest proces şi gazda binevoitoare. Modelul economiei sociale de piaţă, care încă mai conţinea în armătura sa elemente ale unei morale a dezvoltării, care presupunea, în numele respectului faţă de fiinţa umană, un echilibru dinamic al raportur