Parcursul Romaniei comuniste este o cursa contracronometru, sub obsesia/povara copierii modelului sovietic, in primele doua decenii, si a emanciparii sub semnul reconstituirii identitatii nationale, in urmatoarele doua. Aveam sa fim striviti atit de unul, cit si de celalalt. In anii razboiului, Romania s-a intors, din punct de vedere mental, in Evul Mediu, legindu-si toate sperantele de iluzia conducatorului providential si virtutile noastre ostesesti. Acelasi parcurs l-au avut si alte tari vecine, precum Ungaria ori Bulgaria, dar esecul lor nu-l scuza cu nimic pe al nostru. Nu facem cronica razboiului ori a metamorfozelor sufletesti ale oamenilor. E o alta discutie. Trimitem la consecintele lui dramatice: abandonarea benevola a democratiei, fie ea si balcanica, in favoarea ideii salvarii natiunii prin botezul insingerat din Stepa Calmuca, din Crimeea si Muntii Caucazului. Salvarea statului am platit-o supradimensionat. Cu aceasta mostenire intram in lumea postbelica, parasiti si de Est si de Vest, dar cu deosebire nepregatiti pentru reconstructia democratica. Partidele erau sleite, institutiile democratice inexistente, iar tara practic aservita de bolsevici. Partidele istorice si-au mobilizat activistii, dar pe cit de repede au facut-o, pe atit aveau sa piarda batalia cu inamicul perfid. Intelighentia, atit de dependenta de stat si doar vag democratica, s-a impartit, la fel ca si in anii trecutelor regimuri, in doua tabere: sustinatorii statului democratic si oportunistii. Aveau sa "cistige" cei din urma. Nu putini si-au oferit serviciile noilor "magi" de la Rasarit. Inutil sa mai evocam nume ilustre. Sa nu ne iluzionam: rezistenta impotriva bolsevizarii a fost opera minoritatii. Multimile au fost rapid intimidate si seduse de noii stapini. Cind procesul Maniu a avut loc, in toamna lui 1947, Romania era practic ingenuncheata si amorfa. Odata instapiniti, comunistii