Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Oportunismul”, tema zilei pe agenda politică

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 24 aprilie 2012 ·

Reprezentanţii Opoziţiei de la Cluj susţin că scena politică românească se află acum, cu toate aceste plecări din PDL, la „momentul adevărului“. Ei speră ca, la dezbaterea moţiunii anti-Ungureanu voturile să se apropie de necesarul pentru trecerea acesteia.

„Nu acceptăm traseismul, nu este vorba de aşa ceva. Noi chiar avem un proiect în acest sens, pe care sper să îl dezbatem săptămâna viitoare. Cred că acum, cu opt luni înainte de parlamentare, mulţi îşi dau seama că, la solicitarea USL, se poate forma o nouă majoritate care să pună umărul la oprirea declinului social, economic al ţării. Sunt mulţi dintre cei de la Putere care vor vota moţiunea, şi nu vor să treacă la Opoziţie. Acesta este momentul adevărului, unde vom vedea mai mult decât declaraţii şi vorbe“, a precizat, pentru Monitorul de Cluj senatorul PSD Alexandru Cordoş.

Liderul PNL, Marius Nicoară susţine, la rândul său, că toţi cei care pleacă din PDL sunt oameni de calitate, şi nu oportunişti sau traseişti. „A plecat din PDL Frunzăverde despre care se ştie că a contribuit la construirea acestui partid. Nu se poate spune despre el că este un traseist, am spus asta de multe ori. Cei care pleacă din acest partid sunt oameni care nu se mai regăsesc aici, sunt nemulţumiţi, şi care sunt de centru dreapta, acest partid se dezintegrează“, a declarat, la rândul său, liderul PNL Cluj, pentru Monitorul de Cluj.

Vă reamintim că, luni preşedintele PDL, Emil Boc a declarat, referitor la plecările din PDL, că „este bine că partidul se curăţă de oportunişti acum” şi că aceştia se văd în momentele grele. La rândul său, vicepreşedintele PDL Elena Udrea a precizat că pentru partid şi electoratul său „este foarte bine” că pleacă „trădătorii”. Udrea a subliniat faptul că mai greu este pentru reprezentanţii USL care vor vota tot PDL.

Reprezentanţii Opoziţiei de la Cluj susţin că scena polit

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 28 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 13 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 47 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 28 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°