Nu credeam că mai poate răsări un cuplu la fel de bizaro-comic, ca cel dintre Bahmuțeanca și Prigoană. Sau ca amorul de Ferentari dintre Oana Mizil și partenerul care este.
Iată că, idila șchioapă dintre Marina Almășan, zaharisita vedetă a televiziunii naționale și Georgică Cornu, mogulul bănățean cu unul din picioare identic cu cel al gunoierului-șef al Capitalei, bate recordul la cancan-viteză!
După ce a intrat în ultimele pregătiri, în dorința de a-l lăsa în chitara goală pe guristul pesedist Victor Socaciu, destinsa și nemuritoarea aspiratoare de sponsori a postului public a poftit la icrele negre ale tomnatecului său curtezan. Plictisită de plimbările pe asfaltul turnat pe bani publici de nea Georgică, Marina a fost plimbată prin Disneyland-ul privat al miliardarului, de la Hernecoava, de lângă Timișoara, unde puriul pretendent la intimitățile ucenicei lui Mihai Tatulici, i-a prezentat amorului său bijuteriile familiei: o fermă de sturioni, o cârciumă de lux și un manej cu hipodrom și armăsarii aferenți. Vedeta a plecat sătulă, informează tabloidele, din micro-paradisul magnatului bituminos.
Scandal a făcut, în schimb, nevasta încă nedivorțată a replicii prigoniene. Cum că ar avea dânsa multe de spus… Georgică ar avea în intenție să o cadorisească pe anosta sa iubită cu o televiziune. Să dea Domnu’, poate așa se întinerește și publicul TVR. Sau, mai știi, să-l îngroape cu zile!
Citiți și: Marina Almăşan - o dulceaţă de vedetă. Zaharisită