Minorităţile dau emoţii în Coaliţie înaintea votului la moţiunea de cenzură depusă de USL. Deputaţii conduşi de Varujan Pambuccian nu au un răspuns clar pentru ziua de vineri când se joacă în parlament soarta cabinetului Ungureanu în condiţiile în care partenerii losr politici au anunţat că vor sta în bănci.
Situaţia este destul de tensionată, USL-ul bazându-se pe 221 din cele 231 de voturi necesare pentru ca moţiunea să treacă. Astfel, cum opoziţia are nevoie de doar 10 voturi pentru a dărâma guvernul, cele 17 ale deputaţilor minorităţilor sunt la mare preţ.
Dacă săptămâna trecută Niculae Mircovici declara că nu va vota moţiunea, acum s-a răzgândit, spunând că va veni la vot şi se va exprima atunci. "Eu voi participa la vot, voi fi în sală şi voi vota secret. Sunt argumente şi pro şi contra care trebuie analizate. Vom vedea atunci", a declarat Mircovici, pentru gândul.
De aceeaşi părere sunt şi colegii de grup, care susţin că este o decizie în unanimitate de a se prezenta la vot în număr cât mai mare, cu excepţia celor care nu sunt în posibilitatea de a veni, cum este şi cazul deputatei albanezilor, Oana Manolescu, aceasta fiind accidentată.
Deşi nu a specificat ce decizie va lua, deputatul minorităţii de italieni, Mircea Grosaru, s-a arătat preocupat de situaţia creată.
"După întâlnirea cu cei de la USL, care ne-au rugat să ne prezentăm în sală şi să votăm, la nivelul grupului s-a discutat şi am fost de acord să venim. Cu excepţia a 3-4 deputaţi, toţi am fost de acord să mergem şi să votăm. Acuma nu ştiu cum voi vota pentru că este o situaţie dificilă, sunt multe argumente pro şi contra. Mă gândesc şi noaptea la ce-o să fac. Eu vreau să ajut situaţia politică actuală", a spus, pentru gândul, reprezentantul italienilor în Parlament.
Nici deputatul romilor, Nicolae Păun, nu ştie ce o să facă, spunând că nu s-a hotărât deocamd