Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizarea Oltchim este mult mai complicată decât pare

Publicat in Capital, marți 24 aprilie 2012 ·

Statul trebuie, vrând-nevrând, să privatizeze Oltchim. Dar are nevoie de un investitor dispus să cheltuie sute de milioane de euro pentru tehnologie și mediu.

Privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat pe ultima sută de metri, iar pețitorii sunt grupul german PCC, rușii de la JSC Tise, Pegamont Ploiești și AISA Invest, ambele din România. Toate cele patru companii au depus oferte neangajante și urmează a intra în negocierea (apoi licitația) pentru pachetul de acțiuni pe care îl deține Ministerul Economiei.

În prezent, acționarul majoritar al combinatului chimic este statul român, cu 54,8% din acțiuni. Nemții de la PCC dețin 18,3% și controlează circa 32%, deoarece acționează concertat cu fondul de investiții Carlson Ventures, care are în proprietate 14%. În mod normal, PCC, care s-a implicat activ în conducerea combinatului, inclusiv prin contestarea deciziilor AGA sau ale directorului general Constantin Roibu, are cele mai mari șanse de câștigare a licitației, având deja investiții efectuate de circa 10 milioane euro. Numai că înainte de privatizare trebuie finalizat, într-un fel sau altul, procesul de conversie în acțiuni a datoriei către AVAS.

Datoria totală către AVAS, pe care Consiliul de Administrație a dez­vă­luit-o acționarilor numai după cererea PCC, se ridică la 1,092 miliarde lei (250 milioane euro). Jumătate din această sumă, respectiv 553 milioane lei, sunt dobânzi acumulate din 2003 până în prezent. Asupra nivelului de dobândă se poartă discuții, minoritarii de la PCC cerând și o expertiză externă asupra creanței. Această cerere a fost însă respinsă, pe motiv că „evaluarea valorii de piață a unei creanțe poate fi dispusă de către creditorul deținător al creanței“. Cu alte cuvinte, Oltchim nu poate decât accepta calculul efectuat de AVAS.

Investiții necesare de 300 milioane euro

Combinatul are, în prezent, un capi­tal s

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 24 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°