Perioada actuală se dovedeşte a fi una favorabilă pentru Hidroelectrica Târgu-Jiu şi asta ca urmare a faptului că, din cauza precipitaţiilor, producţia zilnică de energie a crescut de la 100 MWh la peste 1.000 MWh. Directorul Sucursalei Târgu-Jiu a Hidroelectrica, Pantelie Raicu, a declarat că întreaga producţie zilnică de energie este livrată în sistemul naţional, la ora actuală Hidroelectrica devenind lider pe piaţă.
Pentru următoarele zile, directorul Sucursalei Târgu-Jiu a Hidroelectrica, Pantelie Raicu, se aşteaptă la un nou val de precipitaţii, fapt ce va face ca producţia de energie să crească la peste 1.600 MWh/zi conform estimărilor. „Gradul de umplere al Bazinului de la Cerna este de 70%, cu un debit de 21,20 metri cubi /s. În ceea ce priveşte debitul pe Jiu şi acesta este unul bun, de 37,80 metri cubi /s. Ne aşteptăm la o creştere a debitelor şi implicit a producţiei”, a mai declarat directorul Sucursalei Târgu-Jiu a Hidroelectrica, pentru „Acces Tv”. Ieri, Hidroelectrica a fost lider pe piaţă, în jurul orelor 12:00 se livra în sistem o cantitate de 2.865MW iar energia pe bază de cărbune livrată a fost de 1.846 MW.
Investiţii pe Defileu
În ceea ce priveşte programul de investiţii al anului curent, conducerea Sucursalei Târgu-Jiu a Hidroelectrica spune că 2012 a început bine, în condiţiile în care pe primul semestru compania a alocat deja 78 miliarde lei vechi. „Avem finanţare pentru investiţiile de la Valea Sadului-Vădeni şi de la Bumbeşti Jiu-Livezeni. Vom continua lucrările de construcţie şi montaj echipamente, încât în decembrie 2013 să se dea în funcţiune primul PIF la Centrala Dumitra iar în decembrie 2014-CHE Bumbeşti”, a mai declarat directorul Pantelie Raicu.
Perioada actuală se dovedeşte a fi una favorabilă pentru Hidroelectrica Târgu-Jiu şi asta ca urmare a faptului că, din cauza precipitaţiilor, producţia zilnică de ener