Era o primăvară blîndă, însorită, iar eu voiam la bibliotecă. Aveam vreo 15-16 ani cînd am intrat prima dată în Biblioteca Naţională. Îndrumată de bibliotecară, am urcat undeva la etaj şi am ajuns într-o sală de lectură. Într-o încăpere nici prea mare, nici prea mică, în care intrau cîteva firicele timide de soare, făcînd să lucească praful din aer, paşii mei pe podeaua scîrţîitoare tulburau bine cunoscuta linişte a bibliotecilor. Am citit vreme de vreun ceas, după care ne-am luat la revedere, eu – grăbindu-mă să ajung la ore, ea – rămînînd ocupată cu rafturile doldora de cărţi.
Ani mai tîrziu, fiind studentă la secţia de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, am revenit în clădirea bibliotecii, în practică, descoperind astfel cotloane nebănuite şi privind cum se deschid uşile unor birouri de a căror existenţă nu aveam habar.
DE ACELASI AUTOR Sebastian LEITNER: "Muzica clasică nu e plictisitoare" - interviu „Lumea în biblioteca mea” Inspiraţia vine de la Brăila Frumos e în octombrie la Sibiu - Astra Film Festival 2012, Ediţia a XII-aAcum, cu prilejul acestui dosar, am trecut poate pentru ultima oară pragul vechii clădiri ce găzduia Biblioteca Naţională a României. Cu mai puţin de o lună înainte de mutarea în sediul nou din Bulevardul Unirii nr. 22, Elena Tîrziman – directoarea bibliotecii – m-a primit în biroul său, unde am întors pe toate feţele existenţa bibliotecilor în societate, precum şi transformările prin care trece Biblioteca Naţională, odată cu mutarea în alt sediu. „De un an şi jumătate, aproape doi, împachetăm, transportăm, organizăm, rearanjăm colecţii, încercăm să punem într-o nouă topografie, adecvată unui alt tip de spaţiu, activitatea diversă a unei biblioteci naţionale“, îmi spune. Aflu apoi că, de-a lungul timpului, Biblioteca Naţională a avut între 10 şi 12 sedii, dintre care 4 sedii principale (fostul Palat al Bursei, clădire reve
