Primul tur al alegerilor prezidentiale din Franta ar putea fi interpretat, la Bucuresti, ca o veste mai curand buna. Este reconfortanta constatarea faptului ca francezii, desi n-au avut "placerea" de a suporta pe propria lor piele 45 de ani de dictatura comunista, sunt, electoral vorbind, cel putin la fel de ametiti ca si romanii.
Cine s-a ingrozit de sondajele de opinie care crediteaza "Partidul Poporului Dan Diaconescu" cu 14% din intentiile de vot, se poate consola observand ca 17% dintre francezi si-au acordat votul unor candidati care, judecand dupa "ideile" pe care le au si dupa modul in care vorbesc si se comporta in public, sugereaza o nevoie acuta de asistenta de specialitate, in institutii plasate in zone montane sau litorale linistite, unde asistentele medicale mereu zambitoare umbla cu paslari peste pantofi, iar pe fundal se aude, incetisor, muzica simfonica.
Denumirile partidelor care au fost votate de 17% dintre francezi sunt, si ele, sugestive pentru deranjul axiologic serios din politica franceza: "Frontul de Stanga", "Noul partid anticapitalist", "Lupta muncitoreasca", "Europa-Ecologie-Verzii". Cine si-a dedicat cateva ore din viata pentru a-i asculta pe liderii acestora in campania pentru prezidentialele din Franta a avut, probabil, senzatia unui calator in timp, ajuns in anii 1930 sau, mai rau, la sfarsitul secolului 19, in vremea Internationalei a 2-a. Cu toate ca aplicarea "ideilor" lor ar duce rapid Franta (si orice alta tara) la dezastru, presa franceza nu a folosit niciodata cuvantul "extremism" in relatie cu partidele si liderii respectivi.
In pluton, s-a remarcat Jean-Luc Melenchon, liderul "Frontului de Stanga", un ghiveci marxist-leninist asezonat cu mirodenii trotkiste, maoiste si anarhiste, care a obtinut un incredibil scor de 11%. Melenchon si-a organizat majoritatea mitingurilor din campania electora
