Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie! Cod galben de inundaţii ca urmare a prognozei meteo care prevede ploi

Publicat in Cancan, marți 24 aprilie 2012 ·

Astfel, pe râurile şi sectoarele vizate, precum şi pe afluenţii acestora de mici dimensiuni, pot apărea creşteri de debite care să ducă la depăşirea cotelor de atenţie. Sunt aşteptate "scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi pe râuri necadastrate dar şi creşteri de debite şi niveluri pe râuri", potrivit avertizării.

Bazinele hidrografice vizate de avertizare sunt Vişeu, Iza, Tur, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Oltul superior şi mijlociu şi cursurile superioare ale Buzăului, Putnei, Trotuşului şi Bârladului, din judeţele Maramureş, Satu Mare, Caraş-Severin, Harghita, Covasna, Braşov, Vrancea, Neamţ, Bacău şi Vaslui.

Potrivit avertizării transmite de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), de miercuri, ora 12.00 şi până joi, ora 9.00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor.

"Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină". Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte", se arată în avertizarea ANM.

Astfel, pe râurile şi sectoarele vizate, precum şi pe afluenţii acestora de mici dimensiuni, pot apărea creşteri de debite care să ducă la depăşirea cotelor de atenţie. Sunt aşteptate "scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi pe râuri necadastrate dar şi creşteri de debite şi niveluri pe râuri", potrivit avertizării.

Bazinele hidrografice vizate de avertizare sunt Vişeu, Iza, Tur, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Oltul superior şi mijlociu şi cursurile superioare ale Buzăului, Putnei, Trotuşului şi Bârladului, din judeţele Maramureş, Satu Mare, Caraş-Severin, Harghita, Covasna, Braşov, Vrancea, Neamţ, Bacău şi Vaslui.

Potrivit avertizării transmite de Administraţia Naţională de Meteorologi

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 20 minute
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum o ora
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

Bobby Allison, legendă a NASCAR, a murit la 86 de ani

News.ro acum o ora
Bobby Allison, fost pilot NASCAR, membru al Hall of Fame şi fondatorul „bandei Alabama” din curse, a murit, sâmbătă, la 86 de ani. Numele lui Allison se regăseşte în toate cărţile cu recorduri, ocupând locul patru în toate timpurile la victorii în s

Poliţia Română: 71 de şoferi prinşi drogaţi sau băuţi la volan, aproape 700 de permise suspendate

Mediafax acum o ora
Aproape 700 de şoferi periculoşi au fost scoşi din trafic în ultimele 24 de ore, în urma controalelor făcute de Poliţie. Dintre aceştia, 58 conduceau beţi, iar 13 erau drogaţi. În plus, poliţiştii au găsit 16 persoane care şofau fără permis.

Vremea se răceşte brusc în Bucureşti. Ploi şi maxime de doar 7 grade în următoarele două zile

Mediafax acum 3 ore
Bucureştenii trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu vreme rece şi ploioasă. Meteorologii anunţă că temperatura va scădea simţitor în Capitală, cu maxime care nu vor depăşi 7 grade Celsius în următoarele 48 de ore.

Cel puţin 10 morţi în urma unui schimb de focuri într-un bar din Queretaro, Mexic

Mediafax acum 56 minute
Cel puţin 10 persoane au fost ucise după ce bărbaţi înarmaţi au atacat un bar din centrul Mexicului. Se crede că patru bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra oamenilor din barul Los Cantaritos din oraşul Queretaro, sâmbătă seara.

Director ANPC, recomandări la cumpărarea produselor alimentare ”de post”: Achiziţionaţi aceste produse numai din locuri amenajate şi autorizate. Citiţi cu atenţie eticheta şi lista de ingrediente, care trebuie să fie doar de origine vegetală

G4Media acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, face o serie de recomandări persoanelor care vor să cumpere produse alimentare de post, în condiţiile în care vineri începe Postul Crăciunului. A

Video Aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone

Adevarul acum 3 ore
În dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în Rusia, aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone, a anunțat primarul orașului, Serghei Sobianin. Cel puțin 25 de drone au fost doborâte în apropiere.

Ceaţă densă şi ninsori: Cum se circulă duminică dimineaţă pe drumurile din România

Mediafax acum 6 ore
Duminică dimineaţă, şoferii din vestul şi centrul ţării se confruntă cu condiţii dificile de trafic din cauza ceţii dense. În judeţele Arad, Argeş şi Bihor vizibilitatea este redusă sub 200 de metri.

Avertizări meteo: Cod galben de viscol la munte şi vânt puternic în sud-estul ţării

Mediafax acum 3 ore
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea valabile de duminică până marţi. Vremea se strică în mai multe zone ale ţării, cu fenomene specifice sezonului rece.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/8°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°