„Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit «politic corect», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din «ţările progresiste» a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e «politic incorect».

Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet naţional, Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi ieşim azi din zodia naţionalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învăţămîntul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvîntului canon şi manifestă tendinţa să pună mîna pe revolver cînd aud cuvîntul tradiţie. Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă, nu mai e prizată de intelectualii progresişti.

Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai consideră interesant decît ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanităţii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil.

Categoriile lui Eminescu? Azi, nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilităţii sale fără a trebui să pună totul între ghilimele, adică fără a face cu ochiul, fără a-şi cere scuze ori fără a-l scuza, luîndu-l de fapt peste picior. Într-o epocă în care viziunile mai sînt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi plăcut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate apărea decît ca exasperant de învechit. Or, se ştie, supremul argument împotriva cuiva, azi, este sentinţa «eşti învechit». Iar cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decît să scape de tot ce este «învechit» – adică să fie progresistă.

Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut în afară, Eminescu joacă rolul cadavrului