Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demisii în PDL: Câţi senatori mai pierde puterea?

Publicat in Curierul, marți 24 aprilie 2012 ·

Ieri s-a vorbit din nou de plecări, deşi opoziţia a reuşit să dobândească deja majoritatea în Senat

Ieri s-a vorbit din nou de plecări, deşi opoziţia a reuşit să dobândească deja majoritatea în Senat, după trecerile mai multor parlamentari ai puterii în tabăra sa. Potrivit unor surse parlamentare, citate de Mediafax, senatorii Petru Filip şi Marian Rasaliu vor părăsi PDL şi vor trece de partea opoziţiei, în tabăra PNL.

Senatorul Petru Filip a declarat, ieri, că are de gând să plece din PDL, spunând că în mintea sa există în acest moment această variantă şi că este o decizie personală, nefiind vorba despre oportunism sau despre traseism politic.

"Am de gând să fac acest pas. Nu ştiu când am să-l fac, astăzi, mâine, poimâine. O să văd, dar în mintea mea există în acest moment această variantă", a spus Filip. Senatorul a menţionat că este vorba de "o decizie personală".

"E o decizie pur personală, nu are nicio conotaţie de altă natură, sunt în politică de foarte mulţi ani, am trecut prin momente dificile, din trei mandate de primar două mandate şi jumătate am fost primar de opoziţie, deci cunosc foarte bine viaţa şi într-o parte şi în alta. Nu este vorba nici de oportunitate, nici de traseism, nici de altă natură, este efectiv o decizie personală", a declarat el.

Întrebat dacă a avut discuţii cu partidele din USL privind trecerea sa la una dintre formaţiuni, Petru Filip a răspuns: "Sigur că am avut, cu toţi cei din spectrul politic, pentru că, sigur că, până la urmă, am avut relaţii echilibrate şi bune în toată această perioadă de senator. Aşa că discuţiile nu au fost o chestiune secretă sau ascunsă".

Chestionat către ce partid ar opta să meargă, el a spus: "Nu ştiu, deocamdată, o să mă gândesc".

Solicitat să precizeze dacă va vota moţiunea de cenzură, el a răspuns: "Până la moţiunea de cenzură mai sunt încă destul de multe

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°