- Social - nr. 999 / 24 Aprilie, 2012 Istoria unui popor nu poate fi disociata de traditiile, obiceiurile si credinta sa. In acest sens satele romanesti au fost si continua sa fie marturii pretioase ale modului in care datinile si traditiile vii ale unei comunitati locale – parte la randul ei dintr-o zona geografica mai extinsa - au fost pastrate si transmise, uneori prin viu grai, alteori in scris, generatii la rand. Grupati in jurul Bisericii si al preotilor, locuitorii acestora au pastrat si aprofundat, secole la rand, traditiile primare mostenite de la generatiile de inaintasi. In cadrul acestui proces, un rol hotarator a revenit slujitorilor sfintelor altare (…) care au reusit sa fixeze in unele insemnari crampeie din istoria locului si sa le transmita mai departe in timp”. Arhid. prof. univ. dr. CONSTANTIN VOICU "Daca te urci pe culmea cea mai inalta a Muntilor Carpati, se vede ca se intinde o tara mandra si binecuvantata de Dumnezeu intre toate tarile semanate de Domnul pe pamant” (Nicolae Balcescu, om politic, istoric - Romanii supt Mihai Voievod Viteazul). Este vorba despre Ardeal sau Transilvania. In aceasta mandra si binecuvantata tara ( voievodat, mentionata in "Gesta Hungarorum”, sau principat in Evul Mediu), stravechi teritoriu romanesc, in care a inflorit stralucita cultura si civilizatie a "celor mai drepti si viteji dintre traci” (Herodot, "parintele istoriei”), dacii, stramosii directi ai poporului roman, si in care s-a produs simbioza sau sinteza dacoromana, care a adus la etnogeneza romaneasca formarea poporului roman si a limbii romane, se afla localitatea Sapartoc, in maghiara Sapartak, in germana Scharpendorf, atestata documentar in anul 1231 (villa Sarpatoc), c.f. Coriolan Suciu, Dictionar istoric al localitatilor din Transilvania, vol. II, p. 168, apud Valeriu Lazar, Repertoriul arheologic al judetului Mures, Casa de Editura "Mures” – Targ