Un număr de şapte obiective de investiţii ar putea fi inaugurate de Primăria Capitalei până la mijlocul lunii iunie. Primăria Capitalei are în lucru mai multe obiective a căror finalizare ar urma să aibă loc în perioada următoare, până la alegerile locale, programate pentru 10 iunie.
Pasajul Pipera, primul pe listă
Un prim obiectiv de investiţii a cărei inaugurare ar putea avea loc în curând este Pasajul Pipera. Pasajul propriu-zis a fost finalizat la sfârşitul anului trecut, dar au mai fost de executat lucrări la bretelele laterale. După cum arată situaţia în teren însă, acesta ar putea fi inaugurat în curând. Lucrările au început în august 2010, iar valoarea investiţiei este de 106 milioane de lei.
Se pregăteşte Bulevardul Aerogării
Bulevardul Aerogării este şi el pe lista lucrărilor care ar putea fi inaugurate până la alegerile locale. Oprescu a declarat recent că se încearcă finalizarea lucrărilor odată cu cele de la Pasajul Pipera. Proiectul a inclus reabilitarea sistemului rutier şi a căii de rulare a tramvaiului, inclusiv trotuarele şi peroanele. În cadrul proiectului a fost prevazută şi refacerea reţelelor edilitare, precum şi realizarea de spaţii verzi şi piste pentru biciclete.
Trotuar rulant, peste o lună
În aproximativ o lună ar putea fi inaugurat şi trotuarul rulant care va lega staţia de tramvai de pe Pasajul Basarab şi peronul Gării de Nord. Trotuarul va avea trei tronsoane de câte 80 de metri. Pe fiecare sens va circula câte o bandă cu o lăţime de 1,20 metri. Trotuarul are o capacitate maximă de 6.000 de persoane pe oră pe fiecare sens. Valoarea investiţiei este de 11 milioane de lei fără TVA. Staţia de tramvai de pe pasaj a fost deschisă duminică seara.
Astfel, tramvaiele liniei 1 opresc acum în noua staţie, asigurându-se în acest mod legătura acesteia cu alte mijloace de transport în comun de ai