O tarantulă nu îţi oferă afecţiune, dar poate fi spectaculoasă. Şarpele nu trebuie scos afară în frig ca să-şi facă nevoile, iar dihorul doarme 17 ore pe zi. Sunt câteva dintre motivele pentru care unele persoane aleg ca animale de casă altceva decât câini şi pisici.
Mihai şi Dana sunt doi tineri simpatici şi excentrici, cu o pasiune mai puţin obişnuită. Sunt iubitori de tarantule, serpi, agame (reptile), iar de aproape doi ani ţin un site destinat îngrijirii animalelor exotice, www.thaopets.ro. Aşa au devenit cunoscuţi pe internet, iar pasul următor este să-şi atragă clienţi cu ajutorul unor expoziţii, cum va fi cea organizată la Călăraşi luna viitoare.
Spectacol în loc de afecţiune
În România sunt câteva sute de mii de posesori de animale, păsări şi insecte exotice. Sunt oameni care vor altfel de pet-uri (animale de casă), care nu caută neapărat afecţiune din partea animalelor, cât spectacol. Lui Mihai, de exemplu, îi place să îşi vadă tarantula cum vânează gândaci ori agama cum bea apă. E ca şi cum ar evada într-o mică junglă. Dar sunt şi persoane care fac alegeri din comoditate: şarpele nu trebuie scos afară în frig ca să îşi facă nevoile, dihorul doarme 17 ore pe zi. „Cei mai mulţi iubitori de animale vor câini şi pisici. Doar în ultimii ani, au mai apărut pasionaţii de iguane, scorpioni, şerpi, tarantule, papagali Ara, broaşte ţestoase, maimuţe, porcuşori de Guineea, chinchilla. Nu putem vorbi încă de târguri, expoziţii, de comunităţi puternice", spune medicul veterinar Ciprian Petrescu, de la Grădina Zoologică din Bucureşti.
Motivele pentru care această piaţă nu este încă atât de dezvoltată la noi ţin în primul rând de puterea de cumpărare a românilor. Unele dintre aceste specii exotice sunt scumpe; spre exemplu un papagal Ara (un papagal de mari dimensiuni cu un colorit foarte viu) poate ajunge şi la 3000 de euro. Apoi ar fi vo