Clujul a atras în ultimul an investiţii de zeci de milioane de euro în spitale și clinici.
Anul trecut, în judeţul Cluj, a fost închis spitalul din Mociu, intenţia Ministerului Sănătăţii fiind aceea de a-l transforma în azil de bătrâni. Însă, la un an de la închidere, spitalul se află în paragină, cu lacătul pe uşă.
Dacă sistemul public de sănătate a rămas fără un spital, în domeniul privat au fost deschise anul trecut două clinici în care s-au investit sume importante. Prima este Centrul Medical Transilvania, deschis în cartierul Zorilor, o investiție daneză care se ridică la 3 milioane de euro. Centrul oferă pacienţilor servicii de imagistică medicală modernă, de înaltă performanţă, ecografie, mamografie, CT, RMN, dar şi recoltarea de analize de laborator.
O a doua clinică deschisă anul trecut în Cluj-Napoca aparţine Reţelei Private de Sănătate Regina Maria şi este vorba despre un centru de recuperare, oftalmologie şi neurologie care însumează şapte cabinete medicale. Valoarea investiţiei a fost de 300.000 de euro şi a adus 14 noi specialităţi medicale pentru pacienţi.
Din toamna acestui an, Clujul va avea primul spital universitar privat din judeţ. Investiţia aparţine proprietarilor Spitalului Pelican din Oradea, iar spitalul cu acelaşi nume din Cluj-Napoca va funcţiona pe Calea Turzii. Va avea o suprafaţă de 23.000 de mp, o capacitate totală de 330 de paturi şi va oferi 500 de locuri de muncă.
Investiţia, în valoare de 50 milioane de euro, a fost anunţată anul trecut, termenul iniţial de finalizare a fost mai 2012, însă a fost amânat pentru toamna acestui an.
„Lucrările sunt în grafic. Ne-am gândit să îl inaugurăm la începerea anului universitar, dar vom vedea dacă reuşim să ne încadrăm în grafic”, a declarat doctorul Ovidiu Cacuci, managerul Spitalului Pelican din Oradea.
Potrivit anunţu