Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perlele Fondului Proprietatea, prezentate străinilor

Publicat in Bursa, miercuri 25 aprilie 2012 ·

Investitorii străini au venit în România să vadă, la faţa locului, ce are în portofoliu Fondul Proprietatea, mai ales că, la începutul lunii, acţionarii săi au cerut urgentarea lichidării participaţiilor.

Franklin Templeton a organizat, luni şi marţi, "Spring 2012 Analyst and Investor Day", şi i-a dus pe străini la Complexul Energetic Craiova, la Porţile de Fier (Hidroelectrica), şi la Nuclearelectrica.

Străinilor le-au fost prezentate şi companiile OMV Petrom, Romgaz, Enel Distribuţie Muntenia, GDF Suez Energy şi Transgaz.

Un participant a punctat că important este că faptul că au venit la eveniment şi investitorii care nu au intrat încă în ţara noastră.

Compania de investiţii americană "Prince Street", specializată pe pieţele de frontieră şi emergente, s-ar fi interesat dacă merită să investească în ţara noastră.

Fondurile Prince Street ale lui David Halpert au active de aproximativ 400 de milioane de dolari.

În sală s-au mai aflat şi reprezentanţii fondurilor Firebird, care au deja portofolii pe România.

Ideea organizatorilor a fost să mai atragă investitori la Fondul Proprietatea, potrivit unui investitor.

Străinii au venit cu întrebări precise, dorind să afle stadiul programului de listări al statului.

Voci din sală ne-au relatat că nu toate răspunsurile şi prezentările au fost satisfăcătoare. Au existat comentarii printre participanţi referitoare la faptul că societăţile nelistate ar avea nevoie de mai multă iscusinţă în interacţiunea cu investitorii şi nu le-ar fi de prisos organizarea unor departamente profesionale de relaţii cu investitorii.

La începutul lunii, vânzarea activelor "Fondul Proprietatea" (simbol FP) a primit undă verde din partea acţionarilor, care au decis să mărească onorariul "Franklin Templeton" în cazul în care va urgenta procesul de lichidare din participaţii.

Deşi aceast

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”, a murit înecat în Costa Rica la 54 de ani

Mediafax acum 56 minute
Tragedia s-a petrecut în apropiere de Cocles, o plajă din provincia Limon, Costa Rica. Poliția din Costa Rica a confirmat pentru ABC News că actorul de la Hollywood a fost prins de un curent oceanic puternic, iar cauza oficială a decesului a fost as

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 42 minute
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum o ora
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 2 ore
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°