Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instalaţie sanitară veche de 85 de ani la Sanatoriul Techirghiol

Publicat in Romania Libera, marți 24 aprilie 2012 ·

Ţevile de plumb nu au fost schimbate niciodată de când a fost construită clădirea, iar toaletele sunt pe hol.

După ce ani de zile copiii internaţi la Sanatoriul Techirghiol au fost „uitaţi" în-tr‑o clădire construită în 1928, de anul trecut au fost începute, pe bucăţele, lucrările de reabilitarea a clădirii.

Conform declaraţiei managerului Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol, Vasilică Silviu Rusu, abia anul trecut, în 2011, au fost înlocuite ferestrele la clădire, geamurile rezistând cu stoicism încă de la ridicarea clădirii.

Şi tot anul trecut a fost reabilitat etajul al treilea, blocul alimentar, izolatorul, dar şi şcoala sanatorială.

„Norocul nostru că este o clădire din 1928 că dacă ar fi fost o clădire nouă din 1980-2000 nu ştiu dacă ar fi rezistat atâţia ani", a rezumat situaţia Silviu Rusu.

Va fi modernizată şi secţiunea pentru copii

Acesta a precizat că din 3,6 milioane lei, câte are în buget anul acesta sanatoriul pentru reparaţii şi modernizări, va fi alocată o sumă importantă şi pentru sanatoriul de copii, costurile urmând să fie date de studiile de fezabilitate.

Totuşi, managerul de la Techir--ghiol vrea să reabiliteze în-călzirea clădirii, să fie refăcută hidroizolaţia şi să fie schimbată toată instalaţia sanitară. Instalaţie care, surprinzător sau nu, datează tot din 1928, toaletele fiind pe hol iar ţevile fiind de plumb „cum se făcea la vremea respectivă".

Copiii internaţi la Sanatoriul Techirghiol suferă de afecţiuni psiho-neuro-motorii şi până acum cazarea lor şi condiţiile în care trăiau se pare că nu au impresionat pe mulţi deşi au existat, de-a lungul timpului, promisiuni inclusiv de la politi-cieni.

„Copiii au fost uitaţi, celelalte aripi erau mai vizibile. Toată lumea, când vine la Sanatoriul Techirghiol, vine în sanatoriul de adulţi", ne-a mai spus acelaşi manager.

Există ce

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum o ora
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 4 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum 26 minute
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”

Adevarul acum 2 ore
Legendarul dinamovist Cornel Dinu s-a retras în ultima vreme și a dispărut atât de pe micile ecrane, cât și din ziare, unde făcea furori cu declarațiile sale acide. Fostul său colaborator, Cristi Borcea, a povestit drama prin care trece fostul mare

Dâmboviţa: Şapte persoane, cercetate sub control judiciar pentru scandaluri şi bătăi/ Un tânăr a fost lovit cu o piatră, iar ulterior el s-a răzbunat pe agresor/ În altercaţii au fost implicate şi două femei

News.ro acum 2 ore
Şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar de poliţiştii şi procurorii din Dâmboviţa în urma mai multor scandaluri şi bătăi. Doi dintre ei l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, l

Oficial BCE: Băncile italiene trebuie să plece din Rusia, rămânerea aduce ”o problemă de reputaţie”

News.ro acum 3 ore
Băncile italiene trebuie să-şi oprească afacerile în Rusia, deoarece rămânerea în această ţară aduce şi ”o problemă de reputaţie”, a declarat, sâmbătă, Fabio Panetta, membru în conducerea Băncii Centrale Europene, transmite Reuters. După Raiffeisen

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 4 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Medic toxicolog: Copii drogaţi cu substanţe psihoactive după ce iau medicamente prescrise celor cu probleme psihiatrice sau obţinute de pe piaţa neagră/ Acestea, în doze mai mari sau combinate cu alcool dau simptome pentru care aceşti pacienţi le consumă

News.ro acum 3 ore
Dr. Viorela Niţescu, medic primar pediatru, toxicolog şi şeful Secţiei de toxicologie de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, afirmă că, în ultima vreme, medicii de la această unitate sanitară se confruntă cu mai multe cazuri ale unor co

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 11 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 11 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

23°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°