Vizita lui Rogozin la Chişinău de săptămâna trecută şi-a atins, din perspectivă rusească, scopul preconizat. Fără a intra în prea multe detalii, am avut încă o dată confirmarea că problema transnistreană este una care face parte din confruntarea Rusia-Occident şi, prin urmare, poate fi rezolvată numai cu implicarea mai largă a NATO, SUA şi UE.

Emisarul Moscovei a folosit ocazia pentru a şantaja autorităţile moldovene, dar şi cele occidentale, cu amplasarea sistemului radar de tip Voronej în Transnistria, ca replică la scuturile antirachetă ale NATO în Polonia şi România. Tot săptămâna trecută, Institutul Internaţional pentru Pace de la Stockholm a dat publicităţii clasamentul ţărilor în ceea ce priveşte cheltuielile militare pe anul 2011. Lider rămâne în continuare Statele Unite, cu 711 miliarde de dolari, ceea ce constituie 4,8 la sută din PIB-ul american. Pe locul doi se situează China, cu o sumă de 143 miliarde de dolari, o creştere de 170% raportat la anul 2002.

Pe locul trei figurează Rusia, cu o cifră de 72 miliarde de dolari, adică cu 8 miliarde mai mult decât în 2010. Astfel, Rusia devansează ţări precum Marea Britanie sau Franţa care, din cauza crizei, şi-au redus bugetul militar (fiecare cheltuind 62,7 şi, respectiv, 62,5 miliarde de dolari în 2011). Ceea ce este simptomatic în cazul Rusiei este că încearcă din răsputeri să-şi justifice statutul de moştenitoare de jure a URSS. Adică, de unde este, de unde nu-i, bani pentru armată întotdeauna se găsesc, chiar şi pe timp de criză. În ţară se articulează o nemulţumire a celor mai educate şi prospere segmente ale societăţii în legătură cu degradarea nivelului de democraţie, economia rămâne una bazată pe exportul materiilor prime, în special gaz şi petrol, în schimb guvernul alocă în continuare sume fabuloase pentru armată.

Este adevărat, suma care revine armatei este departe de a fi comparabilă