Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1.000 de firme greceşti DAU FALIMENT în fiecare săptămână. PLUS: Cum ar putea fi afectată România de criza din Grecia

Publicat in Gandul, marți 24 aprilie 2012 ·

Criza sectorului bancar din Grecia a lovit în întreprinderile mici şi mijlocii, făcând ca 1.000 de IMM-uri greceşti să intre în faliment în fiecare săptămână, conform unei estimări a Comisiei Europene (CE).

„Şase din zece întreprinderi mici şi mijlocii au înregistrat o scădere a veniturilor în 2011, iar 150.000 de locuri de muncă au fost pierdute”, se arată într-un comunicat al CE, emis cu ocazia vizitei la Atena a comisarului european pentru Industrie, Antonio Tajani.

Astfel, se pare că, în ciuda restructurării datoriei publice a Greciei şi a acordării unui nou împrumut de urgenţă de 130 de miliarde de euro de către FMI şi Banca Centrală Europeană, economia elenă este în continuare în pericol.

În plus, există chiar zvonuri că unele grupuri bancare elene, prezente şi în România, ar putea fi naţionalizate.

Cele mai mari patru bănci greceşti ar putea fi naţionalizate

Vinerea trecută, instituţiile bancare din Grecia şi-au prezentat rezultatele financiare pentru 2011, incluzând pierderi masive din cauza restructurării datoriei publice a statului. De altfel, capitalul de rang I al tuturor băncilor elene a scăzut de la 23,8 miliarde de euro la numai 1,8 miliarde, conform estimărilor FMI.

Acest lucru se întâmplă chiar dacă obligaţiunile guvernamentale ale băncilor elene au scăzut de la 100 la 45 de miliarde de euro, în urma procesului de restructurare prin conversie de obligaţiuni (adică titlurile existente au fost înlocuite cu unele noi, cu scadenţe mai mari şi dobânzi mai mici).

Economiştii avertizează, însă, că multe instituţii de creditare nu vor supravieţui pierderilor, motiv pentru care se ia în calcul naţionalizarea principalelor patru grupuri bancare elene: National Bank of Greece, Alphabank, Eurobank EFG şi Piraeus Bank (în ordinea inversă a activelor deţinute). Acestea au nevoie de fonduri, însă nu se pot împrumuta d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 58 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum 2 ore
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 8 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°