Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE) Luminiţa Odobescu a avut, marţi, consultări bilaterale cu sub-secretarul de stat din MAE polonez Grazyna Bernatowicz care a reconfirmat sprijinul Poloniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
Potrivit sursei citate, discuţiile s-au purtat pe teme privind problematica bilaterală, situaţia din Balcani şi evoluţiile din Vecinătatea Estică a UE.
Cei doi oficiali au exprimat satisfacţia pentru nivelul excelent al cooperării bilaterale româno-polone în contextul Parteneriatului Strategic dintre cele două state, în special în domeniul economic, al politicii de securitate şi al coordonării pe problematica afacerilor europene. În cadrul consultărilor, a fost trecut în revistă stadiul implementării Planului de Acţiune al Parteneriatului Strategic şi s-a convenit continuarea dialogului în vederea actualizării acestuia. De asemenea, a fost reiterat obiectivul comun de a menţine un ritm susţinut al dialogului sectorial, atât la nivel politic, cât şi tehnic.
Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a evidenţiat interesul României de a întăriri şi diversifica cooperarea economică, pe un fond dinamic, în care volumul schimburilor comerciale în anul 2011 a ajuns la 3,2 miliarde euro, cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani.
Cei doi demnitari au arătat că stadiul excelent al relaţiei româno-polone este reflectat inclusiv în buna coordonare a celor două ţări, între capitale şi la Bruxelles, în ceea ce priveşte temele aflate pe agenda europeană.
În cadrul discuţiilor a fost evidenţiată convergenţa poziţiilor României şi Poloniei pe majoritatea temelor europene, precum guvernanţa economică, noua perspectivă financiară, politica de coeziune, reforma Politicii Agricole Comune, guvernanţa şi respectiv extinderea spaţiului Schengen, extinderea UE, vecinătatea estic