Guvernul discută cu CEDO o amânare cu minimum şase luni a termenului în care trebuie să modifice legea proprietăţilor naţionalizate, care expiră în luna iulie a acestui an, interval în care să analizeze toate soluţiile posibile de rezolvare a problemei.
Transmiterea către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a unei astfel de solicitări de derogare de la termen a fost avansată în şedinţa de săptămâna trecută a Guvernului, miniştrii Justiţiei şi Afacerilor Externe fiind responsabili pentru analizarea acestei probleme, transmite Mediafax.
Într-un interviu acordat lui Ştefan Popescu, avocata Raluca Niculescu-Gorpin, specializată pe chestiuni de proprietate, se arată sceptică cu privire la şansele guvernului de a obţine o amânare.
“Pentru început trebuie să observăm faptul că, față de declarațiile publice de săptămâna trecută – să ne amintim că însuși primul-ministru a ieșit în mod public şi a afirmat că trebuie găsită rapid o soluție cu referire la proiectul de lege vehiculat recent având în vedere că termenul limită este pe 12 iulie – asistăm la o întoarcere cu 180 de grade a poziției guvernului care dorește să ceară o amânare.
Motivul este unul consistent având în vedere că noua sesiune parlamentară poate fi întrunită abia după alegerile legislative, respectiv după formarea unui nou guvern. Acest motiv însă nu este unul apărut peste noapte, este ceva care se cunoaște din ultimii doi ani.
Prin urmare, nevoia imperioasă de a obține o amânare sau o prelungire a termenului acordat de CEDO exclusiv în baza acestui motiv mi se pare destul de ilară, chiar.
Trebuie să luăm în calcul că guvernul României a avut la dispoziţie un termen de 18 luni care, într-adevar, se împlineşte peste două luni iar prima ieşire în faţă cu o soluţie – acest proiect de lege – a avut loc numai săptămâna trecută. Personal nu cred că este un motiv sufici