Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa au căzut anul trecut la ghilotina licenţei, deşi îşi câştigaseră dreptul, din punct de vedere sportiv, de a juca în Liga I. Amintirea "decapitării" celor două echipe de tradiţie a transformat procesul de licenţiere într-un coşmar pentru multe grupări de pe prima scenă.
Demarat în luna martie, procesul de licenţiere pentru sezonul 2012-2013 şi-a consumat prima fază. Ieri s-au încheiat audierile celor 18 echipe din Liga I, membrii comisiei "disecând" actele depuse la dosare. Până pe 27 aprilie, instanţa de fond îşi va motiva decizia de acordare sau neacordare a licenţei, urmând ca săptămâna viitoare cluburile să fie înştiinţate de verdict. "Sunt destule echipe cu probleme, dar multe se bazează tocmai pe acest aspect. Se gândesc că dacă se va aplica regulamentul la sânge probabil vor rămâne vreo 10 formaţii în Liga I", spune un şef de club.
Răgaz de 24 de ore de la FRF
Printre echipele cu probleme se numără FC Braşov. Clubul de sub Tâmpa are datorii vechi neachitate la doi jucători, Traian Marc şi Alexandru Dedu. Suma nu e mare, undeva sub 50.000 de euro, dar clubul spune că nu are bani în acest moment. "Datoria este reală. Eu am primit promisiunea că îmi voi primi banii", a declarat Marc pentru ProSport. Şefii de la FC Braşov au încercat să-i convingă pe jucători să semneze hârtii că datoria a fost stinsă, urmând ca banii să le fie daţi sezonul viitor din drepturile TV, însă fotbaliştii au refuzat categoric. "Eu şi aşa am renunţat la două salarii când am plecat la Corona Braşov", a mai explicat Marc.
FC Braşov trebuia să prezinte până ieri dovada că a achitat sumele, altfel nu ar fi luat licenţa. Contactat telefonic, directorul general al FC Braşov, Ioan Stamatopol, a replicat sec: "Am rezolvat cazul!". ProSport a aflat că FRF le-a mai acordat o dispensă de o zi braşovenilor pentru a stinge o datori