Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful PSD Bistriţa-Năsăud, la costum şi cravată, a tras la poartă la inaugurarea unei baze sportive

Publicat in Adevarul, marți 24 aprilie 2012 ·

Liderul PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, îmbrăcat în costum şi cu cravată, a tras mai multe şuturi la poartă, luni, la inaugurarea unei baze sportive din cartierul bistriţean Sigmir.

Emil Radu Moldovan, candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a participat la inaugurarea bazei sportive din cartierul Sigmir (un sat care aparţine administrativ Primăriei Bistriţa), alături de primarul PSD al oraşului, Ovidiu Creţu, candidat la un nou mandat, de viceprimarul PSD George Avram şi de consilierii municipali PSD Constantin Rus şi Camelia Tabără, informează Mediafax.

Primarul Bistriţei a explicat, într-o declaraţie de presă făcută la inuagurare, că baza sportivă Sigmir cuprinde un teren polivalent (pentru fotbal, handbal şi tenis) de 1.450 de metri pătraţi cu gazon sintetic, vestiare şi instalaţie de nocturnă, iar costurile lucrărilor executate între 2008 şi 2011 de firma Atlas Company din Târgu-Mureş se ridică la 595.000 de lei, din care 395.000 de la bugetul de stat şi 200.000 de la bugetul local.

Edilul a spus că terenul va fi folosit atât de elevii de la şcoala din Sigmir, cât şi de cei care vor să facă mişcare în timpul liber. Imediat după inaugurare, pe teren a început un meci de fotbal între două echipe formate din localnici.

Deputatul PSD Emil Radu Moldovan nu a putut rezista tentaţiei şi, cu toate că era îmbrăcat la costum şi cravată, a tras câteva şuturi la poartă, câteva dintre ele finalizându-se cu goluri. După ce a marcat, el a spus că nu are pantofi potriviţi şi nu a mai continuat: „Gata, că n-am pantofi adecvaţi".

Câţiva jurnalişti l-au îndemnat pe primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, să apere poarta, iar deputatul PSD să şuteze, însă acesta a refuzat motivând că i-ar putea sparge ochelarii primarului.

Emil Radu Moldovan candidează din partea US

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 sunt publicate astăzi. Elevii află ce note au luat

HotNews acum o ora
Elevii de clasa a VIII-a află astăzi, 3 iulie, rezultatele la Evaluarea Națională 2025. Sunt primele rezultate de la Evaluarea Națională, nu cele finale. După aflarea notelor, pot cere să vizualizeze lucrarea pentru a decide dacă este cazul să depun

Cel puţin patru morţi şi 38 de dispăruţi în urma scufundării unui feribot în largul Bali / „Transporta şi 22 de vehicule, inclusiv 14 camioane”

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin patru persoane au murit şi 38 sunt date dispărute după ce un feribot care transporta 65 de persoane s-a scufundat miercuri seara în drum spre insula indoneziană Bali, potrivit poliţiei loca

Atacurile SUA întârzie programul nuclear al Iranului cu aproximativ doi ani, susține Pentagonul

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Programul nuclear iranian a fost întârziat cu aproximativ doi ani de atacurile americane decise de Donald Trump, potrivit evaluărilor serviciilor de informaţii americane, a declarat miercuri Pentagon

Tesla raportează o scădere de 14% a livrărilor de vehicule în trimestrul al doilea / Este al doilea declin consecutiv faţă de anul anterior

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tesla a livrat 384.122 de vehicule în al doilea trimestru al anului 2025, în scădere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, marcând al doilea declin trimestrial consecutiv de la an la an. C

Microsoft concediază aproximativ 9.000 de angajaţi, într-o nouă rundă de disponibilizări

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Microsoft va disponibiliza aproximativ 9.000 de angajaţi, reprezentând mai puţin de 4% din forţa sa de muncă globală, potrivit unei surse familiare cu situaţia citate de CNBC. Decizia afectează echip

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.226. Coreea de Nord va trimite până la 30.000 de soldați în sprijinul Rusiei

Gandul acum 32 minute
Războiul din Ucraina a intrat joi, 3 iulie 2025, în a 1.226-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Coreea de Nord este pe cale să tripleze numărul trupelor sale care luptă de partea Rusiei în războiul din Ucraina, trim

Horoscop pentru joi, 3 iulie 2025. Iubirea plutește în aer pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 4 minute
Berbec Relațiile parteneriale te solicita mult. Partenerul de viata si unii colaboratori iti sunt alaturi si te ajuta exact cat ai nevoie. Insa exista si persoane, alaturi de care esti implicat in diverse activitati profesionale, care iti pun bete i

Ministrul Mediului vrea echipamente de tip bodycam pentru angajaţii de la Apele Române, după ce o femeie inspector a fost agresată în cadrul unui control / ”România nu este ţara în care pumnul face legea!”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, miercuri seară, că intenţionează să doteze personalul de control de la Apele Române cu echipamente de tip bodycam. Investiţia se va face după o analiză

Ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, inițiată de Gheorghe Piperea: „Semifinala s-a terminat, acum urmează finala”

HotNews acum 8 ore
Moțiunea de cenzură depusă împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen urmează să fie dezbătută luni și votată joi, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg. Anunțul a fost făcut miercuri seară de eurodeputatul G

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 10 ore
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Vremea

București
acum

24°
joi

19°/34°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/34°
dum.

19°/37°
Iasi
acum

19°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/26°
vin.

20°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

16°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/34°
Timisoara
acum

18°
joi

16°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/40°