Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul de legătură al Al Qaeda, audiat astăzi la Bucureşti!

Publicat in Adevarul, marți 24 aprilie 2012 ·

Irakianul acuzat că a favorizat mai mulţi membri ai temutei organizaţii teroriste Al Qaeda în România va fi întrebat de către judecători despre acuzaţiile procurorilor.

Al Dulaimi Ali Asae Mohamad a fost adus astăzi la Curtea de Apel Bucureşti, acolo unde are loc un nou termen al procesului său. La termenul de astăzi, judecătorii şi-au propus să-l audieze pe cetăţeanul irakian în legătură cu acuzaţiile aduse de procurorii DIICOT. Irakianul este acuzat că a înlesnit intrarea şi ieşirea din ţară, a găzduit şi facilitat accesul în zona obiectivelor vizate al unor persoane despre care se cunoaşte ca a sprijinit/săvârşit sau urmează să sprijine/săvârşească un act terorist.

Potrivit rechizitoriului, în sarcina lui Al Dulaimi Ali Asae Mohamad se reţine că, sub identitatea sa reală sau folosind identităţi fictive şi prin intermediul a patru societăţi comerciale, special constituite în acest scop, a înlesnit intrarea/ieşirea în/din România şi prelungirea dreptului de şedere în ţară a unui număr de cinci cetăţeni irakieni, având cunoştinţă de împrejurarea că aceştia au sprijinit/săvârşit acte teroriste în favoarea organizaţiei teroriste Al Qaeda în Irak.

În mod concret, prin activitatea infracţională derulată, Al Dulaimi Ali Asae Mohamad a sprijinit intrarea pe teritoriul statului roman a cetăţenilor irakieni Omar Farid Ahmed, Falah Salem, Aqeel Mohammed Dhuyab, Omar Assey şi Muntasier Aassi, persoane cercetate sau urmărite penal pentru săvârşirea de acte de terorism în numele organizaţiei Al Qaeda în Irak.

Declarat indezirabil pe teritoriul României

Al Dulaimi Ali Asae Mohamad se afla în mod ilegal pe teritoriul statului român, deşi prin dispoziţia organelor legale a fost declarat indezirabil în România. Procurorii DIICOT au colaborat în această cauză cu autorităţile judiciare din Irak, Bulgaria, Ungaria şi Suedia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 41 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 55 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 15 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 46 minute
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un număr de 52 de persoane, printre care 32 de copii, s-au autoevacuat din trenul interregio care circulă pe ruta Iaşi-Suceava, după ce locomotiva a luat foc în apropierea gării Paşcani, anunță Agerp

Încep săpăturile la o groapă comună din Irlanda care ar conţine rămăşiţele a aproape 800 de bebeluşi

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 44 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°