Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a impus mai multe restricţii organizatorilor manifestărilor care se organizează pe plajă. S-a pus la dispoziţia turiştilor numărul de telefon 0241.673024 şi adresa de email: dispecer.plaja@dadl.rowater.ro, pentru orice sesizare privind plajele.
Astfel, se va evita aruncarea, introducerea şi depozitarea deşeurilor de orice fel pe plajă şi în apa mării. De asemenea vor fi interzise activitatea de comerţ şi accesul cu autovehicule pe plajă.
La finalizarea activităţii desfasurate, plaja va fi ecologizată, salubrizată şi adusă la starea iniţială.
Administratorul plajelor va monitoriza plajele predate către operatori, pentru ca acestea să fie ecologizate în aceste zile. În condiţiile în care operatorii nu îşi îndeplinesc aceste obligaţii riscă sancţiuni cuprinse între 5.000 şi 20.000 de lei.
Pe perioada minivacanţei de 1 Mai, Administratia Bazinala de Apa Dobrogea Litoral va asigura forţe umane şi utilaje pentru a interveni în caz de urgenţă. De asemenea, s-a pus la dispoziţia turiştilor numărul de telefon 0241.673024 şi adresa de email: dispecer.plaja@dadl.rowater.ro, pentru orice sesizare privind plajele.