”În vara acestui an, va avea loc cea mai mare licitaţie de alocare de spectru radio organizată vreodată în România, din care statul ar putea obţine venituri de minim 700 milioane de euro. Ca noutate, câştigătorii ar trebui să permită accesul la reţea operatorilor mobili virtuali, adică acelor firme care oferă servicii de comunicaţii, sub propria marcă, utilizând reţeaua unui operator de telefonie mobilă”, a declarat, astăzi, Mircea Valentin, vicepreşedintele Consiliului Concurenţei.
Acesta a adăugat că operatorii din România nu văd, cel puţin deocamdată, un potenţial de afaceri atunci când vorbesc despre operatori mobili virtuali.
”Sunt convins că operatorii clasici nu sunt foarte fericiţi să apară un operator mobil virtual în România. Dânşii nu văd un potenţial de afaceri, dar nu am avut probleme de refuz de acces şi de aceea nu susţinem ideea unei obligaţii de reglementare pentru apariţia unui asemenea operator (...) România şi Cehia sunt singurele ţări din Uniunea Europeană fără astfel de operatori, iar autorităţile au propus ca la licitaţia de spectru din această vară, câştigătorii să fie obligaţi să ofere acces MVNO-urilor”, a subliniat oficialul de la autoritatea de Concurenţă.
Operatorul mobil virtual (MVNO) este definit ca acea entitate care furnizează servicii de comunicaţii electronice la puncte mobile, fără a deţine o licenţă proprie de utilizare a frecvenţelor radio şi fără a avea în mod necesar, în totalitate sau parţial, infrastructura cerută pentru a furniza servicii de telefonie mobilă, potrivit definiţiei ANCOM.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat, la finele lunii martie, pe propria pagină de Internet spre dezbatere publică, proiectul Hotărârii Guvernului privind taxele de utilizare a resurselor de spectru ce urmează a fi acordate prin licitaţie în anul 2012.
Arb