Atenţie şoferi! Autovehiculele înmatriculate în alte state, precum Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul României doar pentru 90 zile într-un an, termen calculat începând de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii, conform unei decizii adoptate în şedinţa de astăzi a Guvernului. Mai exact, proprietarii de maşini care vor depăşi acest termen vor fi sancţionaţi cu amenzi şi reţinerea plăcuţei de înmatriculare. Decizia a fost luată pentru a evita cazurile în care, prin înmatricularea maşinilor în alte state, este evitată plata în România a taxei de înmatriculare.
Potrivit Poliţiei Române, în România circulă în prezent aproximativ 19.800 maşini înmatriculate în Bulgaria, dintr-un total de peste 45.000 autovehicule înregistrate în alte state, incluzând Italia, Spania, Marea Britanie.Pentru români, înmatricularea autoturismelor în Bulgaria pare să fie soluţia cea mai simplă, atât din punct de vedere al birocraţiei cât şi din punct de vedere financiar. Şi, cum taxele din ţara noastră sunt foarte mari, mulţi dintre românii care şi-au cumpărat maşini în ultima perioadă au preferat să profite de “chilipirul” de la vecinii noştri şi să-şi înmatriculeze maşina la ei. Acolo unde, potrivit cunoscătorilor, taxele sunt de zece ori mai mici de cât la noi. Exemplu: pentru un autoturism preţul este de 500-550 de euro, iar pentru o autoutilitară de 600 de euro. Potrivit unor surse din poliţie, schimbarea ar fi dorită şi din cauza faptului că autoturismele cu numere bulgăreşti sunt foarte greu de identificat în cazul în care sunt implicate în accidente rutiere, fiind dificil de verificat asigurarea maşinii respective.
Examen medical pentru fiecare reînnoire a permisului!
Iată ce alte modificări rutiere li se pregătesc şoferilor:
1. Posesorii de carnet auto din categoriile C şi D trebuie vor trebui să îşi reînnoiască permisul o da