Alegerile din Franţa au scos în faţă ceva mai multe lucruri decât se anticipase. De la prezenţa uriaşă la vot (80%), până la felia electorală considerabilă, spre îngrijorătoare, pe care şi-au adjudecat-o forţele de extremă (30%, în total), scrutinul prezidenţial de la Paris se anunţă în turul doi realmente interesant.

Chiar dacă intrarea lui François Hollande şi Nicolas Sarkozy în turul doi nu reprezintă o surpriză, micul avans pe care l-a luat candidatul stângii clatină teribil poziţia de neatins a dreptei franceze din ultimele două decenii, ceea ce se reflectă deja în sondajele privind votul din turul doi.

În ciuda presiunii, urmează două săptămâni în care bătălia pentru Élysée ar putea cunoaşte răsturnări de situaţie.

Dacă, pe fond, Sarkozy nu mai prea are ce să facă pentru a convinge suplimentar şi a recupera diferenţa, acutalul preşedinte are totuşi câteva atuuri care îi lipsesc lui Hollande.

Cu siguranţă va profita de ele în acest ultim tur, unde prestaţia individuală contează, în general, îndeajuns pentru a întoarce din drum câteva procente cu rol decisiv. Spre deosebire de candidatul stângii, care a ajuns în pole position cu multă răbdare şi foarte mult noroc (spre amintire, scandalul DSK), reprezentantul dreptei este singurul care se poate adapta în timp real oricărei situaţii.

Acest tip de spontaneitate l-a ajutat pe Nicolas Sarkozy să-şi facă loc în partid, printre chiracheni, până la vârful formaţiunii, să ajungă în poziţia de candidat al UMP la alegerile prezidenţiale din 2007 şi să-şi menţină ulterior o cotă de popularitate ridicată, ca preşedinte în exerciţiu.

Sigur, atunci când şi-a gestionat iresponsabil acest atuu, a început să piardă în sondaje, chiar dacă declinul său are totuşi resorturi mai complexe. Tot spre deosebire de Hollande,

Sarkozy s-a dovedit un urmăritor abil al voturilor atrase de zonele extremi