Spania cade într-o nouă recesiune, titrează principalele cotidiene spaniole. Potrivit Eurostat, deficitul public al Spaniei a fost de 8,5% în 2011, iar scăderea consumului, deşi s-a atenuat, continuă să înregistreze date negative. De asemenea, rata şomajului va atinge 24%.
Cotidianul El Pais scrie, citând datele Eurostat, că Spania se cufundă în a doua recesiune din ultimii trei ani, iar scăderea economiei se accelerează cu fiecare trimestru. ”PSOE (n.r. - Partidul socialist al muncitorilor din Spania) le cere oamenilor să iasă în stradă, când UE îi acreditează înşelăciunea”, titrează cotidianul El Mundo, după ce unul dintre membrii marcanţi ai principalului partid din opoziţie, Elena Valenciano, le-a cerut familiilor să ”se apere de guvern”, pentru că sunt ”înşelate”.
Pe de altă parte, mai notează acelaşi cotidian spaniol, secretarul general al partidului de la guvernare (Partidul Popular), Maria Dolores de Cospedal, arată că ”datele deficitului confirmă înşelăciunea guvernării anterioare”, iar ”datele pe care executivul le-a trimis la Bruxelles erau reale”, acuzându-i pe socialişti drept responsabili de ”cea mai proastă moştenire” lăsată unui nou guvern.
Europa confirmă înşelăciunea contabilă din partea PSOE, scrie în aceeaşi termeni şi cotidianul ABC, cu precizarea că actualul premier, Mariano Rajoy, a primit de la predecesorul său, Jose Luis Rodriguez Zapatero, un deficit de peste 26 de miliarde de euro. Cotidianul menţionat mai arată că dacă guvernarea anterioară ar fi respectat limitele de deficit impuse de Bruxelles (n.r. - 6% în 2011) Spania ar fi avut acum mai puţin deficit decât Marea Britanie.
PSOE chiar a minţit în privinţa cifrei deficitului, anunţă cotidianul La Razon pe prima pagină a ediţiei tipărite de marţi, şi arată, de asemenea, că Bruxellesul confirmă faptul că deficitul înregistrat de Spania a fost de 8,5% din PIB în