Fiecare zi pe care actuala Coaliţie o mai petrece la putere, fie în cele două palate, Cotroceni şi Victoria, fie în Parlament, nu înseamnă nimic altceva decât adâncirea haosului instituţional şi legislativ în care se zbate ţara. Cu toată hemoragia de deputaţi şi senatori, cu toată destructurarea ireversibilă a PDL şi neputinţa cabinetului improvizat al lui MRU de a gestiona barem treburile curente (prin ministere şi instituţii, lumea nu mai lucrează, aşteptând să vadă ce se întâmplă), portocaliii uzează de orice mijloc posibil spre a nu fi imediat debarcaţi.

Ultimele lor speranţe se leagă ori de respingerea la limită a moţiunii de cenzură, ori, dacă Guvernul totuşi cade, de mânăriile practicate de Traian Băsescu atunci când, Boc fiind cenzurat, l-a păstrat tot pe el premier. Dacă le-aţi urmărit cât de cât, aţi observat, probabil, că în ultima vreme trompetele pedeliste nu ne mai zgârie timpanele cu misiunea lor nobilă de a servi ţara, de a-şi duce până la capăt programele de propăşire a naţiei.

Deveniseră de-a dreptul nu ipocriţi, ci caraghioşi, invocându-le atunci când populaţia a tot resimţit cu incredibilă asprime nevolnica lor politică economică, a aflat zilnic despre jefuirea neruşinată a banului public, despre prosperitatea deşănţată a demnitarilor şi clientelei politice. Asta, într-o perioadă când majoritatea populaţiei nu avea sau se întreba dacă a doua zi va avea ce pune pe masă.

Scopul agăţării cu orice preţ de putere e altul, dublu. Este de domeniul evidenţei, cred că nici barem aerianul Boc nu-şi imaginează altceva, că guvernarea celor din Modrogan va sucomba. Promotorii şi beneficiarii ei, însă, au nu interesul, ci o nevoie vitală de a întârzia cât mai mult momentul, cel puţin până la alegerile din noiembrie. Le este limpede că - începând cu Boc şi cu miniştrii şi şefii de agenţii, cu mulţi alţi rechini - vor avea de dat samă. Nici