Un simpozion organizat ieri de Banca Naţională – având ca temă „Marea Criză Economică din 1929-1933“ – m-a dus din nou cu gândul la ceea ce spunea profesorul francez de origine română Florin Aftalion în februarie 2008. Politicienii nu s-au schimbat prea mult în ultimii zeci de ani, „ei cred că multe probleme pot fi rezolvate pe termen scurt, crescând cantitatea de bani, ceea ce duce la inflaţie“, iar apoi, când lucrurile merg prost pentru ei, „nu vor vedea consecinţele nefaste ale politicilor lor, ci vor încerca să controleze preţurile“.
Că e vorba despre preţul benzinei sau al imobilelor, tot control se numeşte. Susţinerea preţului imobilelor în moneda locală coincide cu interesele politicienilor şi ignoră avertismentul lansat de fostul preşedinte al Federal Reserve, Alan Greenspan, care spunea că „cea mai gravă criză financiară de după al doilea război mondial” urmează să se încheie „abia după stabilizarea preţurilor din sectorul imobiliar“.
Din păcate, tentativa de gestionare a procesului de corecţie de către guverne, care blochează procesul natural de ajustare antreprenorială, nu va face decât să prelungească criza. Iată de ce zicea Greenspan că: „...Redresarea ar putea dura mai mult decât de obicei“.
Dar ia să vedem ce s-a întâmplat înainte de al doilea război mondial, la precedenta criză la fel de gravă. Mai întâi, în anii ’20 a avut loc o expansiunea neanticipată, masivă şi repetată a creditului în încercarea de a se prelungi artificial „boom“-ul unei economii ce trebuia să intre în recesiune. Apoi, începând cu 1930, s-a văzut o reacţia etatistă masivă a guvernului federal, care a încercat să gestioneze el procesul de corecţie. Iată că istoria se repetă, dovedindu-se – aşa cum postula Aftalion – că politicienii n-au evoluat prea mult în ultimii 80 de ani...
Ca să rezum, în anii premergători crizei din 1929-1939 (e o iluzie că Marea Dep
