Vântul foarte puternic, cu o viteză de 75 de kilometri pe oră, spulberă totul în cale. Furtuna a început în Bucureşti, cu ploaie cu grindină. Schelele şantierelor de construcţii au fost măturate de vânt.
UPDATE 21.30 Circulaţia troleibuzelor 79 şi 86 din Bucureşti - întreruptă pe strada Gheorghe Manu din sectorul 1, din cauza unui copac doborât de furtuna de miercuri - a fost reluată după aproximativ două ore, au precizat, reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).
Troleibuzele şi-au reluat traseul după intervenţia echipajelor specializate, transmite Mediafax.
Furtuna a creat probleme, miercuri, şi pe liniile 16, 36 şi 41, unde tramvaiele au reînceput să circule după câteva zeci de minute. Tramvaiele au fost blocate pe strada Maica Domnului şi, respectiv, la Piaţa Crângaşi, pe sensul spre Piaţa Presei Libere.
UPDATE 19.50 Un muncitor a fost rănit în cartierul Militari, după ce trei panouri de trecere de pe o schelă au căzut. Bărbatul lucrează la de la firma de reabilitare termică a blocurilor de pe Strada Orşova şi purta echipament de protecţie. Este a doua victimă pe care o face furtuna din această seară, după ce un tânăr de 20 de ani a fost lovit de un panou şi se află la spital, în stare gravă.
Click aici pentru mai multe informaţii despre ravagiile furtunii din Capitală: Furtuna face victime: un barbat a fost grav rănit după ce un panou publicitar a fost doborât de vânt
Acoperişul unui bloc cu opt etaje de pe Calea Victoriei a fost spulberat de vânt şi bucăţi din el au fost aruncate pe alee. Nu există victime, informează reprezentanţii ISU.
UPDATE 19.26 Troleibuzele 86 şi 79 nu circulă de la ora 19, pe Strada Gheorghe Manu din sectorul 1, din cauza unor crengi rupte de furtună. Se lucrează la deblocarea circulaţiei lor, informează Mediafax. Situaţia este similară în zona străzii Ceahlău, din sectorul 6,