Ministerul Educaţiei a propus pentru dezbatere publică proiectul Codului Etic al cadrelor didactice din învăţămîntul preuniversitar. Codul cuprinde articole privind rolul dascălului în protecţia copilului, norme de conduită, relaţia cu părinţii sau tutorii legali ai copiilor, reguli de aplicare a prevederilor înscrise în cod etc.
„Dezbaterea publică“ a durat vreo două zile: ziarele i-au avertizat pe profesori că nu mai pot face nici meditaţii, nici sex cu elevii proprii, iar pe forumul dedicat dascălilor de pe site-ul ministerului apar două-trei nelămuriri (de pildă, cineva – un profesor – se/ne întreabă ce înseamnă articolul care interzice discriminarea), cîteva frustrări privind asigurarea protecţiei copilului (citez: „indiferent ce se va întîmpla cu ei, va cădea meteoritul, se va prăbuşi vreun avion pe ei, tu, profesorul vei fi vinovat, e clar, nu?“), cîteva îndoieli metafizice („poate să spună cineva ce înseamnă asigurarea deplină a securităţii? Eu cred că nu există securitate deplină în nici o activitate umană“), unele îndoieli cu privire la rostul sau la corectitudinea aplicării codului („orice om de bun simţ le ştie şi le aplică instinctual (!)“, „de aprobat ştiu că se aprobă acest cod, dar oare de respectat se va respecta?“), precum şi o chemare impetuoasă la revoluţie („Minister, mi-ai furat familia! Unde sînt cazierele incoruptibililor din proiectul pentru corupţi? Pentru necunoscători, dar şi pentru răuvoitori: România nu e ţară de orfani!“). Pe scurt, nimic cu adevărat serios.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajosNimic serios, deşi propunerea ca dascălii să îşi susţină programele educaţionale sub semnul unui cod etic, specific muncii lor, este un pas important în recuperarea unui statut profesional şi moral, altfel uzat de nenumărate scandaluri de presă, rezultate slabe ale şcolii româneşti sau
