Dacă te uiţi pe declaraţiile liderilor PSD din ultimele zile ai senzaţia că asişti la o cursă a înarmării. La propriu. Din pivniţe şi poduri uitate de Dumnezeu, pesediştii mici şi mari par să caute puşcoace, pistoale ruginite şi gloanţe tocite pentru a-i executa din vorbe pe cei aflaţi la putere, în frunte cu premierul Ungureanu.
Mai întâi a fost Solomon. Nu primarul de tristă amintire al Craiovei, ci deputatul de tristă amintire al Vasluiului. Adrian Solomon. Zâmbitor nevoie mare, domnia sa şi-a amintit de lecţiile de istorie din facultatea de profil pe care a terminat-o la Iaşi şi a aruncat prostia: “Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimţirea, că tupeu are cât cuprinde, să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad va avea nu soarta lui Tăriceanu ci soarta lui Aldo Moro. Şi asta nu-i o ameninţare e o asigurare, domnul prim-ministru”.
Domnul Solomon e tot pesedist. Nu l-a trimis nimeni la plimbare, nu l-a exilat nimeni într-o bibliotecă ci doar a primit interdicţie din partea preşedintelui PSD, Victor Ponta, să mai deschidă gura.
Dar la ce e nevoie să deschidă gura domnul Solomon când însuşi Victor Ponta pare să-i preia mesajul. Cu o afirmaţie halucinantă.
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări referitoare la răspunderea guvernanţilor în cazul OUG 107/2010, că “nici dacă-i împuşti nu e suficient”, el arătând că cele 2,2 milioane de pensionari cărora li s-au reţinut bani trebuie să primească şi scuze, informează MEDIAFAX.
Mai aproape ca niciodată în aceşti ani să aplice o lovitură decisivă actualei Puteri, preşedintele PSD, Victor Ponta, pare să-şi fi redescoperit prin şifonier tricourile cu Che Guevarra. De dragul decenţei ar fi bine să le ascundă la loc. Deşi ştim e foarte