Înainte de votarea moţiunii de cenzură, premierul Mihai Răzvan Ungureanu va ţine un discurs în Parlament. Va trebui urmărit cu toată atenţia, căci va spune lucruri importante.
De când a devenit şeful Executivului, Mihai Răzvan Ungureanu e analizat şi întors pe toate feţele. E normal. Probabil că e un şoc şi pentru Domnia Sa: provenit din funcţii care, prin definiţie, cereau mai degrabă discreţie, a intrat acum în iureşul mediatic naţional. Observ că, deocamdată, e analizat mai cu seamă în funcţie de apariţiile la televizor şi de speculaţiile politice bazate „pe surse". Multă lume pretinde că „s-a prins" cum devine cazul cu MRU, aşa că s-a declanşat concursul naţional de pus etichete: e „omul serviciilor", e „o manevră a lui Băsescu", e „arogant ca Năstase", e „prea intelectualist" ş.a.m.d. Chiar şi un analist fin şi experimentat ca Radu Călin Cristea crede, în „Adevărul" din 18 aprilie, că l-a descoperit pe „adevăratul MRU" prin analiza de text (altminteri atent făcută, căci RCC este la bază un excelent critic literar) şi prin efortul de a înţelege „mesajele" lui MRU, plasate pe o paletă meschină: între „un flegmatic debit de ficţiuni" şi „dubioase intoxicări". Atât.
Nu cumva e puţin? Nu cumva ne-am trezit cu un personaj pe care nu ştim „de unde să-l luăm"? În definitiv, omul a dat doar vreo două-trei interviuri mai consistente la TV. De făcut, a apucat să facă, pe „repede înainte", doar ceea ce se poate face, în termeni rezonabili, în două-trei luni. Or, în cazul unui om care a funcţionat în medii (precum diplomaţia şi SIE) bazate pe reguli precise şi pe acţiuni clare, nu pe datul cu părerea despre orice şi oricum, e o greşeală să fie „analizat" cu aceleaşi instrumente care se aplică de obicei animalelor politice din ograda televizată naţională. MRU e totuşi din altă clasă. Dacă e tobă de carte, nu e cazul să fie luat la mişto de orice semidoct (căc
