Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că, prin măsurile luate, România devine un punct de intrare sigur în Spaţiul Schengen. În plus, el a ţinut să precizeze că România îndeplineşte condiţiile legale pentru accederea în acest spaţiu, informează Mediafax.
"Toţi liderii europeni au subliniat, nu o dată, în reuniunile noastre, că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru accederea României la Spaţiul Schengen. Ultima întrunire a fost în martie, iar discutând cu miniştrii de Interne, s-a pus problema accederii României şi Bulgariei în septembrie", a arătat Rompuy.
El şi-a declarat satisfacţia pentru faptul că România "are încredere şi ia măsuri la problemele de graniţă şi de coordonare a poliţiei de graniţă".
"În aceste condiţii, România devine un punct de intrare sigur în Spaţiul Schengen" , a ţinut să precizeze oficialul european.
Potrivit afirmaţiilor sale, controlul frontalier pune şi probleme bugetare.
El a adăugat că a discutat subiectul accederii Românei în Spaţiul Schengen, în cursul dimineţii, cu preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că, prin măsurile luate, România devine un punct de intrare sigur în Spaţiul Schengen. În plus, el a ţinut să precizeze că România îndeplineşte condiţiile legale pentru accederea în acest spaţiu, informează Mediafax.
"Toţi liderii europeni au subliniat, nu o dată, în reuniunile noastre, că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru accederea României la Spaţiul Schengen. Ultima întrunire a fost în martie, iar discutând cu miniştrii de Interne, s-a pus problema accederii României şi Bulgariei în septembrie", a arătat Rompuy.
El şi-a declarat satisfacţia pentru faptul că România "are încred